fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Nicolae Doman, polițistul cămătar de la Câmpina, scapă de 30 de zile de control judiciar

Citește Și

- Reclamă -

doman bun - Ziarul INCOMODNicolae Doman, cunoscut drept polițistul cămătar de la Câmpina, obține victorie după victorie în instanță. Urmărit penal de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești într-un dosar în care este acuzat de cămătărie, Doman se află sub puterea măsurii preventive a controlului judiciar. Chiar și așa, polițistul a reușit să convingă judecătorii de la Tribunalul Prahova să reducă durata măsurii preventive solicitată de procurori. Astfel, în data de 26 iunie, instanța a admis în parte plângerea formulată de Dorian Doman și a dispus reducerea perioadei controlului judiciar prelungită faţă de inculpat la 30 de zile începând cu data de 17 iunie până la 16 iulie inclusiv. Doman nu s-a mulțumit cu atât, așa că a depus o nouă plângere tot la Tribunalul Prahova în speranța că va scăpa de tot de măsura preventivă. Solicitarea a fost depusă în data de 20 iulie, dar deocamdată nu a primit un termen de judecată. Reamintim că Doman a fost prins, în toamna anului trecut, în urma unui flagrant organizat într-o benzinărie din Câmpina. A fost arestat inițial, dar ulterior a fost plasat în arest la domiciliu și apoi sub control judiciar. În timpul flagrantului organizat sub coorodonarea unui procuror, în mașina polițistului care lucra la Serviciul Poliției Rutiere, a fost găsită o importantă sumă de bani pe care acesta nu a putut să o justifice. În aceeași cauză mai sunt cercetate alte două persoane, doi frați din Sinaia, cunoscuți drept cămătari. Toată această anchetă a fost declanşată în urma unei sesizări făcute de o femeie, victimă a poliţistului Doman. Aceasta se pare că ar fi împrumutat de la cămătari suma de 7.000 de euro, dar, aşa cum se întâmplă atunci când intri într-un astfel de anturaj periculos, femeia a trebuit să returneze o sumă mult mai mare, peste 30.000 de euro, dar şi o maşină de lux. Speriată de situaţia în care ajunsese, şantajată şi ameninţată frecvent, victima a decis să se adreseze procurorilor pentru a scăpa de cămătari.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut