fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Noi detalii în conflictul dintre suporteri Petrolul și BIDEPA

Citește Și

- Reclamă -

Reporterii Incomod au intrat în posesia documentelor medicale ale unora dintre cei care au fost implicați în scandal.

Doi dintre cei implicați în bătaie au povestit că au fost luați prin surprindere de agenții de intervenție și că au fost bătuți cu bestialitate fiind loviți cu o bâtă de baseball după ce s-a folosit asupra lor spray lacrimogen.

- Reclamă -

„Eram la Conac în bar, beam o bere și la un moment dat m-am trezit înconjurat de agenții pază de la BIDEPA. Dintr-o dată mi-au dat cu spray cu gaze, m-au lovit atât în interiorul barului cât și în curtea localului. În bar mai erau doar câteva persoane două, trei femei. Nimeni nu a refuzat să ne servească și nici nu ne-a spus să plecăm. Am fost transportat de poliție la secția 4 unde am dat declarație după care am plecat acasă. Luni aveam programare la dentist, m-am prezentat și am aflat că este posibil să nu îmi poată finaliza lucrarea din cauza loviturilor primite. Ulterior, luni 4 decembrie, am fost la poliție și am depus plângere împotriva firmei BIDEPA. Mâine o sa merg la medicină legală pentru alte investigații și obținerea unui certificat medico-legal. Eu nici măcar nu fac parte din galeria Petrolul sau a altei echipe. Eu locuiesc în Danemarca am venit în România pentru lucrarea la dentist”, a declarat unul dintre cei implicați în scandal.

 - Ziarul INCOMOD
Radiografie dentară

„Am intrat în bar, am comandat o bere, iar la scurt timp după ce ne-a ajuns comanda ne-am trezit cu agenții BIDEPA lângă noi. Aceștia au început să ne înjure, ne-au spus să plecăm că nu avem ce să căutăm acolo și când am încercat să ne ridicăm de la masă au folosit sparyurile lacrimogene, apoi am primit mai multe lovituri în zona capului cu o bâtă de baseball și am lesinat. M-am trezit în salvare, iar când am coborat, la spital am fost amenințat de patru, cinci agenți de la BIDEPA că îmi vor rupe picioarele când mă vor prinde, susținând că ei fac legea în oraș si că poliția nu are ce să le facă. Unul dintre ei, blond, mi-a spus că îi pare rău ca nu m-a omorât ca pe cel de la pomul verde „ia uite ești bine, ce rău îmi pare că nu te-am omorât cum l-am omorât și pe ăla la Pomul Verde”. După investigația de la Spitalul Județean am fost cu salvarea la Spitalul Boldescu pentru că vedeam în ceață. În urma investigațiilor medicale am aflat că am vasele de sânge ale ochiilor sparte și că o să îmi recapăt vederea în câteva zile, fracturi la degete și la palme și mai multe vânătăi pe spate. Luni, 4 decembrie 2017, am fost la poliție și am depus plângere urmând să scot și un certificat medico-legal. Menționez că nu cunosc niciunul din agenții bidepa și că niciodată nu am avut nicio treaba cu ei. Eu nici măcar nu locuiesc în România, am venit în vacanță”, a declarat altă persoană care a fost implicată în scandal.

Poliția desfășoară o anchetă având în vedere că declarațiile sunt contradictorii.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut