fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Noi dezbateri fără rezultat pe tema viitorului Spital Municipal de Urgență Ploiești VIDEO

Citește Și

- Reclamă -

Noi dezbateri pe tema locului în care ar trebui să se construiască viitorul Spital Municipal de Urgență Ploiești.
Pe Ordinea de Zi a ședinței Consiliului Local Ploiești de vineri s-a aflat și proiectul aleșilor PSD privind amplasarea respectivei unități medicale în zona cartierului Ghighiu, locul în care municipalitatea deține 15 ha de teren.
Încă de la începutul ședinței, proiectul a fost atacat de către primarul Adrian Dobre, edilul șef al orașului enumerând mai multe probleme legate de infrastructură și terasament.
Dobre a solicitat retragerea proiectului de pe Ordinea de Zi pe motiv că sunt mai multe probleme acolo, însă propunerea sa nu a fost acceptată de către inițiatori.

Cu toate acestea, inițiativă legislativă a consilierilor sociali –democrați nu a mai intrat în dezbare din lipsă de cvorum.

- Reclamă -

Nemulțumiți de faptul că la proiectul privind aprobarea completării numărului de membri în cadrul Consiliului de Administraţie de la Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti, propunere consilierilor PNL, în persoana lui Ionel Popa, nu a trecut în urma votului secret, aleșii locali liberali au părăsit sala.

Drept urmare, toate proiectele de Hotărâre aflate pe Ordinea de Zi care vizau patrimoniul Primăriei Ploiești  au fost retrase.

Vezi mai jos dezbaterile din Consiliul Local Ploiești

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică și clarvăzător, interviu în exclusivitate pentru Incomod

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică și clarvăzător, recunoscut la nivel mondial, a acordat un interviu în...
Sari la conținut