fbpx
marți, aprilie 23, 2024
spot_img

Noi măsuri în lupta cu coronavirus luate la Ploiești! Mijloacele de transport în comun vor circula doar în anumite ore

Citește Și

- Reclamă -

Primarul Municipiului Ploiești,  Adrian Florin Dobre, a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești pentru luarea unor noi măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii coronavirusului COVID-19.

Astfel, s-a hotărât introducerea unui nou interval orar pentru desfășurarea transportului public de persoane, în municipiul Ploiești, având în vedere prevederile Ordonanței militare nr. 3/24.03.2020, respectiv între orele 11.00-13.00.

- Reclamă -

Astfel, s-a aprobat desfășurarea transportului public de persoane în municipiul Ploiești, începând cu data de 26.03.2020pe perioada instituirii stării de urgență, după următorul program: 530 –  900 , 1100 – 1300 , 1430 – 19 30 , 2100 – 2330. În intervalele de timp menționate circulația mijloacelor de transport se va face cu frecvența programului normal.

Reamintim că, orice problemă întâmpinată de cetățeni, în contextul actual al epidemiei de coronavirus COVID-19, poate fi semnalată la numerele de telefon ale Direcției de Sănătate Publică Prahova 0244/407 776, 0244/407 780, 0244/407 760, 0244/595 402 sau la TELVERDE 0800 800 358.

 

- Reclamă -

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Atacuri între doi candidați la primăria Ploiești: ”doar zero” și ”directorul Spitalului Morții”

Candidații la primăria Ploiești se atacă în mod constant pe paginile de Facebook.Bogdan Nica (PNL) și Mihai Polițeanu (candidat...
Sari la conținut