fbpx
marți, aprilie 23, 2024
spot_img

Noi suntem refugiații! (1)

Citește Și

- Reclamă -

Ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, a lansat de curând ideea de a introduce o taxă pe combustibil în Europa, pentru a face față crizei refugiaților. În replică, vicepreședintele Comisiei Europene a declarat că este de acord, iar Europa are nevoie de idei proaspete pentru a face față crizei.

Acum, după ce faceți ochii mari și scrâșniți neputincioși din dinți, ce ați vrea să transmiteți Germaniei și Uniunii Europene? Că vrem sau nu vrem, suntem puși în fața unui fapt împlinit. România va primi refugiați cu toată opoziția noastră a celor care nu avem niciun cuvânt de spus în luarea de astfel de decizii.

- Reclamă -

Am văzut cum s-au comportat refugiații în Germania. Care a văzut mult prea târziu (să nu îmbrățișăm teoriile conspiraționiste și să zicem că știau exact ce avea să se întâmple) ce înseamnă să deschizi granițele fără niciun control. Actualii refugiații nu sunt cetățenii veniți din Turcia care au ajutat la reconstruirea Germaniei și care în prezent sunt cetățeni ai acestei țări. Un procent semnificativ din acești așa ziși refugiați nu vor îmbrățișa cultura și obicieiurile țărilor care îi primesc. Au dovedit-o.

Evident, privind incidentele relatate de presă, unele au fost exagerări, dar celelalte? Astăzi, ziarul britanic The Telegraph (vezi foto) a publicat o înregistrare video cu ceea ce se pare a fi atacul unor imigranți/refugiați împotriva unor pensionari germani care luaseră apărarea unei femei hărțuită de aceștia. Locația? Metroul din Munchen.

Occidentul, așa cum este el astăzi, nu este pregătit pentru a asimila o nouă cultură și mentalitate. Nici pentru a controla, îndruma, a bate cu pumnul în masă dacă este nevoie. Unii spun că este vorba de o invazie mascată a Europei. Alții spun că trebuie să fim creștini adevărați și să le întindem o mână. Eu spun că dacă primești pe cineva la tine în casă și se comportă civilizat, îl ajuți cu ce poți, îl omenești, îl culci pe canapea. Dacă vrea să-ți controleze el cum să vorbești și să te comporți la tine în sufragerie sau dormitor, îi dai un șut în fund și-l trimiți pe stradă. În niciun caz nu te duci la vecini să le ceri să ți-l primească ei.

- Reclamă -

Iar propunerea asta cu taxa ca să sprijinim/ajutăm refugiații să o facă nemții. La noi o să se lase cu scântei. Nu că ar rezolva asta ceva de vreme ce ne închinăm cu șapte mâini la coana Europa, chiar dacă uneori spune și face prostii.

Iar atâta timp cât marea majoritate dintre noi ne simțim refugiați în propria țară, la ce avem nevoie de refugiații altora? Dar despre asta, mâine în episodul2.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Atacuri între doi candidați la primăria Ploiești: ”doar zero” și ”directorul Spitalului Morții”

Candidații la primăria Ploiești se atacă în mod constant pe paginile de Facebook.Bogdan Nica (PNL) și Mihai Polițeanu (candidat...
Sari la conținut