Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri, 28 ianuarie, decretul de numire al lui Marcel Ioan Boloș (foto sus) în funcția de membru al Guvernului, în calitate de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Conform Administrației Prezidențiale, ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc vineri, ora 14.00, la Palatul Cotroceni.
Conducerea PNL a decis joi să îl propună pe Marcel Boloș pentru funcția de ministru al Digitalizării, după ce pe 15 decembrie a demisionat din funcție fostul ministru Florin Roman, în urma unor acuzații de plagiat.
Biroul Politic Național al PNL a decis ca Marcel Boloș să fie propus pentru funcția de ministru al Digitalizării.
“Îi urăm succes domnului Boloș și are toată susținerea PNL pentru a avea un mandat de succes într-un domeniu și la un minister cu multe provocări în perioada următoare”, a declarat, joi, preşedintele PNL, Florin Cîțu.
Marcel Boloș a fost desemnat în decembrie, de Nicolae Ciucă, consilier onorific al prim-ministrului pentru gestionarea fondurilor europene.