fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Nouă elevi de la o şcoală din Titu au ajuns la spital: Li s-a pulverizat spray lacrimogen în ochi

Citește Și

- Reclamă -

elevi - Ziarul INCOMODNouă elevi de la o şcoală din oraşul Titu, judeţul Dâmboviţa, au ajuns la spital, după ce un coleg al lor a pulverizat în şcoală cu un spray iritant lacrimogen. Conducerea unităţii de învăţământ şi Poliţia au deschis anchete în acest caz.

Cei nouă elevi se află acum în afara oricărui pericol.

- Reclamă -

„La secţia UPU Titu au ajuns nouă elevi cărora li s-a pulverizat spray lacrimogen în ochi, cu stări specifice. Li s-a acordat tratament de specialitate şi au fost trimişi acasă. Ei vor trebui să mai vină la o reevaluare pentru a vedea evoluţia stărilor. Elevii au fost aduşi cu două ambulanţe la spital”, a declarat dr. Silviu Colomei, de la secţia UPU Titu, citat de Adevarul.ro.

Elevul care a creat panică printre colegii săi, este unul problemă. A mai fost sancţionat pentru libaj vulgar la adresa colegilor, dar şi a cadrelor didactice.

„Din păcate nu putem decât să îi scădem nota la purtare. El a mai fost mustrat de două ori pentru limbaj vulgar la adresa elevilor, dar şi a cadrelor didactice. Fiind vorba de învăţământ obligatoriu, nu putem să îl exmatriculăm şi doar să îl trimitem acasă pentru 3-5 zile. Am încercat să luăm legătura şi cu familia băiatului, însă nu am avut cu cine discuta”, ne-a spus directorul Şcolii „Pictor Nicola Grigorescu”, din Titu, Marcel Danţiş.

Sursa: www.realitatea.net

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Talk Show. Mafia gunoaielor din Prahova, subiect național ignorat de autorități locale

Mafia gunoaielor din Prahova a ajuns subiect național, dar nici acum nu vedem reacții ferme din partea autorităților.Ziarul Incomod...
Sari la conținut