fbpx
marți, aprilie 23, 2024
spot_img

Numărul de cazuri de infectare cu coronavirus în România. Câte persoane sunt în carantină. Situația în Prahova

Citește Și

- Reclamă -
52 de persoane sunt în carantină şi sunt testate pentru coronavirus, iar alte 11.235 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală, la nivel național.

Din cele 17 cazuri de infectare diagnosticate până în prezent, 5 persoane au fost deja externate, iar cei internaţi au o stare bună, cele în vârstă şi cu alte afecţiuni asociate fiind monitorizate, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

”Până astăzi, 10 martie, la nivel naţional au fost confirmate 17 cazuri de cetăţeni infectaţi cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României. Dintre cei 17 cetăţeni care au contactat virusul, 5 sunt declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi. Toţi pacienţii internaţi au o stare generală bună, iar persoanele în vârstă şi care au boli cronice sunt monitorizate cu atenţie. Aceştia sunt internaţi în spitale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 52 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contractat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 11.235 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală”, anunţă Grupul de comunicare Strategică.

- Reclamă -

Prahova: 

În Prahova, nu a fost confirmat, deocamdată, niciun caz. Studentul preluat luni, din campusul universitar al UPG Ploiești a fost testat, iar primul rezultat este negativ. 

Va fi testat din nou. 

- Reclamă -

În județ nu sunt persoane aflate în centrele de carantină. Sunt, în schimb, aproximativ 600 de persoane în autoizolare.

 

Comunicatul integral cu situaţia la zi în România:

În urma ședinței Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, desfășurată în data de 9 martie a.c., au fost adoptate următoarele măsuri privind pentru evitarea răspândirii infecției cu COVID-19 (coronavirus):

- Reclamă -

A fost aprobată suspendarea procesului de învățământ în unitățile școlare din învățământul preșcolar, gimnazial, liceal, postliceal și profesional, în perioada 11-22 martie a.c., cu posibilitatea prelungirii acestei măsuri în funcție de situație.

A fost aprobată suspendarea transportului rutier de persoane pentru toate cursele înspre și dinspre Italia. Măsura este valabilă de astăzi, 10 martie până pe 31 martie 2020.

De asemenea, începând cu data de 12 martie și până la 31 martie a.c. sunt suspendate transporturile feroviare către și dinspre Italia.

Sunt sistate programele de studii de tip schimb de experiență și stagii de practică în spitale ale studenților și cursanților școlilor postliceale sanitare, dacă nu au fost începute înainte de 9 martie a.c.

A fost instituită obligația pentru unitățile de alimentație, precum și pentru furnizorii publici și privați de transport persoane, de a dezinfecta suprafețele frecvent, de a evita aglomerația de persoane în spațiile comerciale, de a dezinfecta frecvent habitaclul în mijloacele de transport.

Pentru evenimentele cu un număr de maxim 200 de participanți, nu este necesar să fie solicitat avizul direcției de sănătate publică.

Instituțiile publice și private vor analiza posibilitatea ca o parte din personal să-și poată desfășura atribuțiile de serviciu de la domiciliu.

Până astăzi, 10 martie, la nivel național au fost confirmate 17 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României.

Dintre cei 17 cetățeni care au contactat virusul, 5 sunt declarați vindecați și au fost externați.

Toți pacienții internați au o stare generală bună, iar persoanele în vârstă și care au boli cronice sunt monitorizate cu atenție. Aceștia sunt internați în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Craiova.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 52 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 11.235 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

În cursul zilei de ieri, 9 martie, au fost înregistrate 280 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.376 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global, făcând precizarea că România se numără printre statele cel mai puțin afectate de acest virus.

Până la data de 9 martie 2020, au fost raportate 11 577  de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fos înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARACAZURI CONFIRMATEDECEDAȚIVINDECAŢI*
Italia7375  (+1492)366  (+133)724 (+102)
Franţa1126  (+410)19     (+9)12
Germania902    (+55)018
Spania589   (+159)532    (+2)
Regatul Unit273    (+67)3        (+1)18

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 9 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATEDECEDAȚIVINDECAȚI*
109695   (+3867)3811 (+227)62496  (+1803) 

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 8-9 martie

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

17 cadavre au fost recuperate din munți în primele trei luni ale anului

17 cadavre au fost recuperate din munți în primele trei luni ale anului. Salvamonțiștii au participat în total la...
Sari la conținut