fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

O doctoriță de la Maternitatea Ploiești, suspectă de vătămarea fătului în dosarul tinerei care a născut într-un taxi

Citește Și

- Reclamă -

Un medic de la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploiești (SOG) este suspect într-un dosar în care este acuzat de vătămarea fătului și neglijență în serviciu. Ancheta se află la Serviciul pentru Investigații Criminale din cadrul Poliției Prahova, iar cercetările încep la cinci ani de la comiterea faptei.

Polițiștii prahoveni încep audierile într-un caz celebru în Ploiești care a avut ca o primă consecință demiterea managerului SOG, Călin Boeru, la cererea ministrului Sănătății de la acea vreme, Nicolae Bănicioiu.

- Reclamă -

Este vorba despre ancheta în cazul unei femei din comuna prahoveană Scorțeni care a născut într-un taxi, în drum spre București, după ce nu a fost primită la Maternitatea din Ploiești. Copilul, născut pe marginea drumului, a murit. Tragedia s-a întâmplat în octombrie 2014.

Familia femeii însărcinate, în vârstă de 37 de ani, din comuna prahoveană Scorţeni îi acuza pe medicii de la Maternitatea din Ploieşti de faptul că nu au internat-o pe gravidă, aflată în ultimul trimestru de sarcină.  Femeia a fost nevoită să ia un taxi care urma să o transporte până la un spital din Capitală. Pe drum, în apropierea localității Ciolpani, tânăra a născut, iar copilul a murit la scurt timp.

Așa cum povesteau rudele tinerei la acel moment, femeia a fost dusă la Spitalul de Obstetrică Ginecologie din Ploieşti cu o ambulanţă în data de 15 octombrie, ea având o sarcină ce depăşise 30 de săptămâni. Medicii de la maternitate au considerat însă că nu este cazul ca femeia să rămână în spital. Nu este clar nici acum, la cinci ani de la tragedie, cine a refuzat internarea și cine a sfătuit-o pe tânăra femeie să ia un taxi și nu să cheme o ambulanță.

- Reclamă -

După ce a născut în mașină, pe marginea DN1, femeia a fost transportată la Maternitatea CF2 din București. Acolo medicii au constatat decesul copilului.

Imediat după ce informația a ajuns în presă, cazul a intrat în atenția reprezentanților Ministerului Sănătății. Ministrul Sănătății de atunci, Nicolae Bănicioiu, a cerut demiterea managerului Maternității, Călin Boeru.

La cinci ani de la tragedie, polițiștii încă nu au finalizat cercetările. Surse au precizat că în cursul acestei săptămâni au fost citate pentru a da declarații în calitate de martor două dintre asistente, dar și un medic. Un alt medic, dar care are calitate de suspect, va da și el declarații în cauză tot în aceste zile. Potrivit unor surse, medicul suspect este Raluca Vasiloiu.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. dr Raluca Vasiloiu este o spagara nenorocita, o femeie robot care se comporta execrabil cu persoanele internate. Nu m-as da pe mana ei nici daca as muri. Sper sa faca puscarie pentru femeia moarta si pt spaga in plic. Asta nu e doctor, face meseria numai pentru bani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut