Doar cinci firme româneşti au dreptul să producă Salamul de Sibiu pe baza reţetei tradiţionale, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. Dintre cele cinci face parte și Fabrica de mezeluri din Sinaia.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunțat că s-au mâncat sandviciuri cu Salam de Sibiu la ședința extraordinară de Guvern la care s-a aprobat Ordonanța de Urgență privind interceptările, tocmai pentru a se marca faptul că s-a obținut statutul de marcă cu indicație geografică pentru acest produs. Specialiștii spun că Fabrica preparate crud uscate SALSI din Sinaia ar fi singura care produce adevaratul Salam de Sibiu, maturat în trei luni.

Cele cinci firme care au dreptul să producă Salamul de Sibiu sunt Agricola Bacău, Aldis, H&E Reinert, Salsi Sinaia și Scandia România. Ulterior, la Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu a aderat și CrisTim.

Salamul de Sibiu este al doilea produs românesc recunoscut la nivel european, după Magiunul de Prune Topoloveni, în anul 2011. Potrivit autorităților, urmează ca, în curând, să fie recunoscută și Telemeaua de Ibănești.

În 1910, s-a înfiinţat la Sinaia fabrica de salam Filippo Dozzi, iar în 1911 ieşea pe poarta fabricii primul lot de salam de Sibiu produs aici. Documentele aflate în arhiva grupului de firme Angst atestă producţia Salamului de Iarnă (Salam de Sibiu) de la data începerii producţiei.

Primele înscrieri datează încă din anul 1920. Legenda spune că parintele salamului de Sibiu este un italian, Filippo Dozzi, care a deschis la Sinaia o fabrică de salamuri, la începutul secolului trecut. Era un om mândru și harnic, dornic să-și facă un rost. Fiind de profesie pietrar se stabilește împreună cu soția sa, în jurul anului 1885, la cariera de piatră de la Piatra Arsă din fostul cătun Poiana Țapului. I-a placut mult zona, poate și pentru că îi amintea de meleagurile unde copilărise, Frisanco-Udine.

Pe lângă meseria de pietrar Fillipo Dozzi avea și darul de a amesteca cărnurile și mirodeniile, fiind un priceput „salamar”. Acest har îl capatase de la strămoșii italieni, deschizătorii de drumuri în arta preparării salamurilor crude-uscate.

Văzând că în Sinaia condițiile climaterice sunt favorabile producerii salamului crud-uscat, cu termen de maturare foarte lung și cu garanție de luni de zile, se hotărăște să cumpere, în 1910, o clădire care adăpostea un restaurant, un depozit de vinuri și un hotel.

Salamul era fabricat numai iarna, de către mezelari din Sibiu. La export, salamul era trecut prin vama Sibiu, acesta fiind motivul pentru care denumirea salamului de iarnă a rămas Salam de Sibiu.

Astfel, în comenzile venite de la partenerii externi numele produsului devine mai întâi „Salam din vama Sibiu”, pentru ca mai apoi să fie numit „Salam Sibiu”. Denumirea de „Salam de Iarnă” se mai păstrează doar pe teritoriul României.

În clădirea achiziționată fondează „Întreprinderea individuală „Filippo Dozzi”. Aici a început fabricarea salamului de Sibiu, care a ajuns, foarte curând, pe mesele cele mai simandicoase, fiind considerat, de la bun început, un produs de lux.

În primii ani, fabrica a avut o activitate restrânsă, care s-a extins pe măsură ce s-a acumulat capital. Prin 1938, de exemplu, se produceau deja aproape 100 tone de salam de Sibiu.

După moartea sa, în anul 1943, Fillipo Dozzi lasă în grija fiilor săi, Antonio și Giuseppe, secretul fabricării Salamului de Sibiu, iar ei continuă munca tatălui lor, până la naționalizare.

Fabrica Salsi Sinaia este cea mai veche fabrică de mezeluri crud-uscate din România, fiind recunoscută chiar și înainte de 1989, mai ales pentru producția exportată, Salamul de Sibiu având un renume internațional.

Recunoaşterea pe piaţa europeană impune stricteţe privind respectarea reţetei de la 1910. Pe scurt, trebuie să conţină: carne provenită de la porci ajunşi la maturitate, slănină tare, care să fie maturată cu produse alcoolice, iar la suprafaţa sunt folosite culturi de mucegai nobil.

Recunoaşterea ca produs tradiţional dă dreptul fabricanţilor din România să primească 2 milioane de euro de la UE pentru promovarea produselor în afara graniţelor ţării.

Potrivit datelor MADR, la nivel mondial sunt garantate 1.427 de produse tradiţionale, din care 1.404 din Uniuniunea Europeană. România mai are pe lista de așteptare cel puţin două produse: Telemeaua de Ibăneşti şi Novacul afumat.

Cele mai multe produse protejate sunt din Italia (296), Franţa (243), Spania (205), Portugalia (139), Grecia (106) şi Germania (96).