super slalom competiţie automobilistică bulevardul independentei ploiesti
Ploieştiul găzduieşte, la finalul săptămânii, o nouă competiţie automobilistică. Campionatele Naționale de Îndemânare Auto (CNIA), Super Slalom (CNSS) și Vehicule Electrice (CNVE) revin pe Bulevardul Independenței, pentru a doua etapă a sezonului, după ce prima s-a ţinut tot aici.

La trei săptămâni de la etapa inaugurală a sezonului, evenimentul programat în perioada 04-05 iunie 2022 va avea loc în aceeași zonă de promenadă a orașului, pe Bulevardul Independenței, dar cu un traseu diferit, mult mai atractiv și mai spectaculos atât pentru piloți, cât și pentru spectatori, promit organizatorii.

Evenimentul este structurat în două zile, sâmbătă, 4 iunie, fiind programate antrenamentele libere, în intervalul orar 12.00-20.00, în timp ce duminică, 5 iunie, de la ora 10.00, va avea loc antrenamentul cronometrat, urmat de cele două manșe de concurs și festivitatea de premiere (în jurul orei 19.30), a anunţat Primăria Ploieşti, într-un comunicat transmis luni.

Manșele de concurs programate duminică, 5 iunie, vor fi transmise live pe pagina de Youtube a FRAS.

Organizatorii roagă publicul prezent să asiste la eveniment din zonele special amenajate și să respecte indicațiile forțelor de ordine privind siguranța deplasării pe lângă circuitul special amenajat pe Bulevardul Independenței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here