fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

O nouă creșă va fi construită în Ploiești. Astăzi a fost semnată autorizația de construire

Citește Și

- Reclamă -

O nouă creșă va fi construită în Ploiești, în cartiertul 9 Mai, din fonduri europene, în baza unui parteneriat între administrația locală și Compania Națională de Investiții.

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a semnat astăzi autorizația de construire pentru realizarea obiectivului «Construire creșă mică, Aleea Strunga nr.2B, Municipiul Ploiești, județul Prahova», urmând ca în perioada următoare Compania Naţională de Investiții să emită ordinul pentru execuția lucrărilor.

Contracte de finanţare pentru o creşă nouă şi o sală de sport, în Ploieşti

- Reclamă -

Obiectivul de investiții este derulat de CNI și are finanțare europeană asigurată prin PNRR, în cadrul apelului de proiecte C15 Educație, Investiția 1 – Construirea, echiparea și operaționalizarea a 110 creșe.

Valoarea totală a proiectului este de 11.886.810,72 lei, întreaga sumă fiind eligibilă la finanțarea din fonduri europene.

Primăria Ploieşti vrea fonduri europene pentru o creşă pe strada Cosminele

- Reclamă -

Perioada de implementare a proiectului este de 38 luni de la data semnării contractului de finanțare, care a fost la 29 august 2022.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – A fost dispusă evacuarea blocurilor din apropierea craterului adânc de doi metri format pe o stradă din Slănic

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbușit, formându-se un crater cu adâncimea de doi metri pe o suprafață...
Sari la conținut