fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

O nouă gafă a Primăriei Ploieşti blochează deschiderea unei școli

Citește Și

- Reclamă -

Un ONG se chinuie de aproape doi ani să deschidă o şcoală în Ploieşti, însă demersurile sunt blocate de o serie de gafe inexplicabile ale Direcţiei de Urbanism din Primărie. Asta în condiţiile în care în municipiu putem vorbi despre o criză a locurilor în unităţile de învăţământ, iar administrația locală plăteşte zeci de mii de euro pe an pentru a închiria spaţii.

Ultimul an este marcat, în administraţia public ploieşteană, de o serie de blocaje şi gafe ale autorităţilor locale, care pot fi puse pe seama indolenţei, nepriceperii sau, ar îndrăznii unii să creadă, relei-credinţe a unora dintre funcţionarii sau factorii de decizie plătiţi de la bugetul local. Exemplul pe care vi-l prezentăm în această ediţie vine de la Direcţia de Urbanism a Primăriei, una care, multă vreme, n-a putut funcţiona la standardele normale, în lipsa unui arhitect şef. Aducerea, în acest an, a unei persoane pe acest post nu pare să fi rezolvat, însă, problemele.

- Reclamă -

În contextul unei crize de locuri în unităţile de învăţământ din Ploieşti, vizibilă în mai multe cartiere ale municipiului, autorităţile locale blochează de aproape doi ani un proiect de extindere a unei clădiri din zona Bariera Bucureşti şi transformare în şcoală generală. Nu contează neapărat iniţiatorul proiectului – în cazul de faţă Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea Conferinţa Muntenia – cât efectul tergiversărilor. Iniţiatorii au dobândit un teren în sudul Ploieştiului, în apropierea Hipodromului, vizavi de complexul hipic, plănuind să modernizeze un imobil deja existent, să-i mai construiască un corp, cu sală de sport, să-i mai facă un etaj clădirii şi să îi schimbe destinaţia din sediu de firmă în şcoală. Automat, fiind vorba de legislaţia în construcţii, proprietarii au ajuns la Direcţia de Urbanism a Primăriei Ploieşti. Cererea pentru eliberarea certificatului de urbanism a fost depusă pe 22 noiembrie 2015, după care, conform procedurilor, oamenii au început alergătura pentru a-şi lua avizele necesare. Certificatul a fost emis în 22 decembrie 2015 – cu valabilitate de un an şi menţiunea că trebuie respectat planul urbanistic zonal existent pentru zona Hipodromului – şi ulterior prelungit, în 2016, până în luna decembrie a acestui an. Surpriza a venit zilele trecute, când Direcţia de Urbanism a întocmit o notificare către acest ONG, în care a anunţat că restituie documentaţia, solicitând „planuri releveu cu situaţia iniţială, relevee ce au stat la baza contractului de vânzare-cumpărare” prin care iniţiatorii au dobândit terenul şi clădirea.

Citește mai departe pe www.telegrama.ro!

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Minori reținuți pentru că au tâlhărit o femeie

Doi minori au fost reținuți de polițiști, fiind acuzați de tâlhărie calificată și instigare la tâlhărie calificată.Cei doi minori,...
Sari la conținut