fbpx
marți, aprilie 16, 2024
spot_img

O pacientă de la Centrul pentru persoane cu handicap din Urlați, victima proxeneților de la Bucov

Citește Și

- Reclamă -

urlati - Ziarul INCOMODO tânără în vârstă de 30 de ani cu grave probleme de sănătate a ajuns să fie victima proxeneților din Ploiești care plasează prostituate în zona Parcului Bucov. Fata, care suferă de oligofrenie, o afecțiune ce se caracterizează printr-o înapoiere psihică și intelectuală, se află internată la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlaţi din aprilie 2011, însă sunt informații că tânăra nu are nici măcar aici liniște, fiind contactată chiar la Centru de unul dintre membrii rețelei de proxeneți.
Gruparea care a racolat-o pe Angelica B., din care fac parte nu mai puțin de 14 persoane, a intrat în atenția procurorilor DIICOT în 2011, iar dosarul se află pe rolul intanței Penale din cadrul Tribunalului Prahova.
Surse apropiate anchetei au declarat că Angelica B. ar fi fost racolată de proxeneți undeva într-o gară din Ploiești. În 2011, fata a fost recuperată de autorități după ce gruparea de infractori a fost destructurată de DIICOT. Angelica se află acum sub terapie la Urlați, unde culmea, se pare că a fost contactată de unul dintre proxeneți care i-ar fi solicitat să facă o declarație în care să spună ca a practicat prostituția de bunăvoie și că nimeni nu a forțat-o în vreun fel să facă acest lucru.

Ce caută proxeneții la Urlați?

- Reclamă -

Persoanele implicate în rețeleaua de proxeneți au fost condamnate inițial de Tribunalul Prahova la închisoare cu executare, astfel: GHEORGHE DANIEL, recidivist, 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor pentru iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat , la 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor pentru infracțiunea trafic de persoane, iar pentru proxenetism, la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor , urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani de închisoare. În același dosar au mai fost condamnați și BREZEANU ANTON la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, GHEORGHE CRISTINA, la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor , POSTU LARISA , un an de închisoare cu suspendare. 
Tribunalul Prahova a decis ca Angelica B. să primească din partea proxeneților 15.000 lei daune materiale reprezentând sumele încasate de aceştia de pe urma exploatării victimei şi 10.000lei daune morale.
Din păcate această sentință nu rămâne definitivă, pentru că judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești decid ca dosarul să fie retrimis la Tribunalul Prahova spre rejudecare, iar unii dintre membrii rețelei sunt lăsați în libertate cu obligația de a nu părăsi țara. 
Aceștia au profitat de faptul că se află în libertate, iar acum încearcă să-și aranjeze ploile pentru a scăpa de închisoare. Așa se poate explica și de ce Angelica B. este vizitată acum de unul dintre cei care au trimis-o în stradă tocmai pentru a-i smulge o delcarație care să diminueze pedepsele inculpaților sau poate chiar să le anuleze, dacă fata acceptă să scrie că s-a prostituat de bunăvoie.
Dosarul proxeneților se află acum din nou pe rolul Tribunalului Prahova, iar judecătorii urmează să dea o nouă sentință în acest caz în data de 27 februarie.

sursa: stopinfractori.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO De-ale campaniei. Ce au mai făcut candidații în ultima săptămână

Jurnaliștii Incomod au realizat un nou talk show despre candidații din Prahova și Ploiești la alegerile locale din 9...
Sari la conținut