fbpx
sâmbătă, decembrie 2, 2023
spot_img

O ploieșteancă a fost diagnosticată cu cancer în urma unor analize pe care nu le-a făcut (FOTO-DOCUMENTE)

spot_img

Citește Și

- Reclamă -

O ploieșteancă a trecut prin momente de groază după ce a primit rezultatul unor analize pe mail și a văzut că este diagnosticată cu cancer. Femeia susține că nu și-a făcut analize anul acesta în laboratorul Synevo din Ploiești, de unde a primit buletinele respective pe numele și CNP-ul ei, dar cu toate acestea a primit în două rânduri buletine de rezultate din care reieșea că este diagnosticată cu cancer mamar (CA 15-3).

Primul buletin de rezultate a fost primit în data de 4 martie anul acesta. Speriată de această eroare, femeia a sunat la secția Oncologie a Spitalului Schuller, la cabinetul doctorului Turcu, pentru a se interesa dacă există vreo pacientă cu același nume. Potrivit acesteia, asistenta care a răspuns la telefon a confirmat că există o pacientă cu același nume și i-a spus să stea liniștită pentru că se va lua legătura cu laboratorul Synevo și se va rezolva această problemă. În același timp, ploieșteanca a fost informată de aceeași asistentă că femeia cu același nume ca al său a fost internată în unitatea spitalicească unde a făcut citostatice, dar a fost trimisă acasă pentru că nu a primit rezultatele analizelor.

- Reclamă -

Pe data de 7 martie, femeia a solicitat un punct de vedere reprezentanților Synevo cu privire la această eroare, primind răspunsul pe 9 martie. Potrivit răspunsului, fișa pacientei era deja completată cu numele, prenumele și CNP-ul de către o asistentă a unui spital din Ploiești. Reprezentanții Synevo subliniază faptul că ei au făcut numai o încărcare de date în sistemul informatic, date prestabilite de spital.

Pe 8 martie, al doilea buletin de rezultate, în care apărea același diagnostic, a fost primit de ploieșteancă pe mail, tot cu datele sale.

Femeia se întreabă acum de unde a plecat această eroare, de ce sunt efectuate analize pe numele și CNP-ul său și dacă acestea vor fi decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, ea fiind salariată. Totodată, aceasta este îngrijorată cu privire la starea de sănătate a femeii cu același nume, care a fost externată pentru că nu și-a primit analizele din cauza acestor erori.

- Reclamă -

Reporterii noștri au solicitat un punct de vedere atât laboratorului Synevo, Casei de Asigurări de Sănătate, cât și Spitalului Schuller cu privire la această situație.

Mai jos puteți vedea cele două buletine de rezultate, cât și răspunsul laboratorului Synevo:

- Reclamă -
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
spot_img

Ultimele Știri

Trei copii au fugit de la un centru social din Băicoi. Pentru găsirea lor a fost alertată poliția

Trei copii de 11, 14 și 16 ani au fugit de la un centru social din Băicoi. Pentru găsirea...
spot_img