Taximetriștii din Ploiești oraganizează miercuri un nou protest pentru interzicerea BOLT și UBER.
Transportatorii sunt nemulțumiți de concurența pe care le-o fac cele două rețele de transport persoane.
Protestul are loc începând cu ora 11, în zona centrală a municipiului. Pentru a permite desfășurarea protestului, municipalitatea a decis închiderea circulației rutiere pe strada Sublocotenent Erou Călin Cătălin.
Comunicat Primăria Ploiești:
”Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat solicitarea Asociației Eurotaxi Prahova cu privire la închiderea circulației rutiere pe strada Sublocotenent Erou Călin Cătălin (colț cu B-dul Republicii până la colț cu str. Emile Zola – zona dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ – intrarea B), miercuri, 20 septembrie 2023, în intervalul orar 11.00-13.00.
Măsura prevede și eliberarea parcării din zona menționată și a fost dispusă în contextul organizării unei manifestații publice a taximetriștilor ploieșteni pe tema “Abrogarea OUG 49/2019” privind transportul alternativ. Protestul va fi doar cu staționare, în intervalul de timp mai sus menționat.”