fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

O tânără din Capitală, la un pas să fie violată în taxi

Citește Și

- Reclamă -

taxi - Ziarul INCOMODO tânără de doar 23 de ani a fost la un pas să fie violată într-un taxi din Bucureşti. Fata a avut curajul şi a povestit clipele de groază prin care a trecut în noaptea de 28 februarie.

Totul s-a petrecut în noaptea de 28 februarie 2015, când tânăra a plecat din Centrul Vechi al Capitalei şi s-a urcat într-un taxi. În loc să o ducă la destinaţie, şoferul a apăsat pedala de acceleraţie şi a condus până la marginea oraşului, în câmp, lângă Lacul Morii, unde a încercat să o violeze pe studentă şi a ameninţat-o cu moartea.

- Reclamă -

Pe pagina de Facebook a Centrului Filia, a fost postată o scrisoare deschisă către compania SPEED Taxi:

„Mărturie despre privare de libertate, agresiune sexuală și tâlhărire în SPEEDTaxi! Apel la solidaritate!

Fetele și femeile apelează la serviciul de taxi tocmai pentru a se simți în siguranță în spațiul public! Este un serviciu contra-cost, șoferul de taxi are obligația să aibă un comportament decent și corect iar compania de taxi are responsabilitatea angajaților săi!

- Reclamă -

Vă rugăm să citiți mărturia unei studente care a trecut printr-o experiență urâtă cu un șofer de la SPEEDTaxi, pe 28 februarie. Studenta a ales să povestească tocmai pentru ca alte fete și femei să nu treacă prin trauma prin care ea a trecut și speră că această mărturie le va încuraja și pe altele care au trecut prin experiențe de genul să rupă tăcerea și să-și facă vocea auzită! Doar așa, șoferii de taxi care au un comportament ilegal și imoral, pot fi pedepsiți iar alte fete și femei protejate!

„Vineri, am mers în centrul vechi cu niște prieteni. Era târziu când am ieșit din local și am mers sa mănânc ceva, după care plănuiam să merg acasă. În timp ce mâncam, prietenii mă rugau să mai rămân și să mergem să ne distrăm în continuare. Cu toate că le stricam tot cheful de distracție, am hotărât că era timpul să merg acasă. De când m-am mutat în București, foloseam în mare parte Speed taxi, am mers aproape până la capătul coloanei de taxiuri când am zărit emblema. M-am apropiat de mașină ca să mă asigur că e Speed și nu altă firmă care are logo asemănător. Am urcat în taxi fericită și sperând că voi ajunge repede, eram obosită și somnoroasă.

Am urcat în spate, așa fac mereu… am comunicat adresa și am început să-mi planific activitățile și programul pentru duminică. Nu am vorbit cu taximetristul, a fost o călătorie lejeră, la început. Când am ajuns aproape de casa, am scos 100 de lei și am întrebat cât îi datorez, Taximetristul a spus că nu are mărunt și am râs spunând că nu pot plăti cu cardul. Spunea că trebuie să schimbăm banii sau sa găsim un bancomat, iar în loc să oprească la non-stop, a apăsat pe accelerație…

Încă mai speram că știe el un bancomat sau alt magazin unde pot schimba banii, mă gândeam că poate vrea să întoarcă și nu are cum… dar cumva știam, știam că mă mint singură. Tot ce îmi amintesc după speranțele mele și scenariile pe care mi le imaginam, sunt niște case și străduțe înguste, după care a oprit într-un câmp, la Lacul Morii. Nu știam atunci despre ce lac era vorba, am aflat asta abia când am ajuns la poliție.

- Reclamă -

M-am uitat pe geam și totul era negru în jurul mașinii, nu vedeam lumini, nu vedeam nimic. Atunci a spus ca vrea să facem sex, apoi a continuat să spună că vrea și sex oral, a repetat asta de cateva ori. Am reușit să scot telefonul și să formez 112.

„112, cu ce vă putem ajuta?!” Erau cele mai frumoase cuvinte pe care le puteam auzi… am reușit să spun „ajutor, taximetristul vrea/încearcă să mă violeze!”, iar în clipa următoare mi-a smuls telefonul din mână. A coborât și a deschis portiera din spate, bloca ieșirea cu corpul lui și spune sa-i fac sex oral. Eu nu mă mai puteam mișca. A venit lângă mine, pe bancheta din spate. El vorbea, eu nu auzeam și nu vedeam nimic, simțeam doar frica de moarte… mă durea în piept, simțeam un gol, nu puteam respira normal. Știu doar că sentimentul a venit brusc, când mă amenința. Dacă drumul mi s-a părut foarte scurt, când stătea lângă mine mi s-a părut o eternitate.

Încercam să-mi spun în gând că totul va fi bine, dar nu mă puteam gândi decât la suferința părinților mei dacă m-ar pierde și la faptul că am doar 23 de ani, o viața înainte. Mi-am dat seama că nu pot să fac nimic, el avea toate avantajele. Am început să-i spun calm să mă lase să ies afară, să respir puțin aer că îmi este rău, iar după o sa-i fac tot ce vrea și cum vrea. Mă gândeam că afară am mai multe șanse să-i produc un prejudiciu suficient de puternic ca să am timp să fug, nu conta unde, doar să mă aflu cât mai departe. După ce am insistat și l-am rugat de mai multe ori, a ieșit din mașină și m-a lăsat și pe mine să ies.

În momentul următor, am auzit motorul și am văzut că pleca… a plecat cu viteză și a dispărut din peisaj… cu telefonul, geanta, actele… am rămas în mijlocul pustietății singură, fără mijloace de comunicare, fără să pot striga după ajutor, dar totuși, eram vie. Fericirea că a plecat și eu încă existam, era mult mai puternică decât frica de necunoscut. Am început să merg, să fug pe stradă… nu știu cât timp a trecut, dar am ajuns la niște case. Cu toate că aveam tocuri, am reușit să urc pe gard și să ajung în curtea oamenilor. Am început să plâng. Proprietarii m-au auzit și au chemat BGS-ul, care a apărut mai târziu împreună cu poliția. Poliția venise în urma apelului anonim, apelul meu la 112 nu a fost luat în considerare deși, după cum am aflat ulterior, a fost localizat.”

În acest caz, la Secția 21 de Poliţie s-a deschis un dosar de anchetă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

sursa: rtv.net

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – George Ionescu: ”Pentru binele prahovenilor, Dumitrescu și gașca trebuie să plece!”

Deputatul George Ionescu, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, a acordat un interviuiarul...
Sari la conținut