Gardul smart al Primăriei Ploiești cântă de trei ori precum cocoșul biblic anunțând o nouă zi care se pogora asupra orașului. Dinspre Lukoil mirosea a levănțică africană. Dinspe Dero Lever nu mirosea a nimic pentru că în locul fabricii se făcuse de ceva timp un Aqua Park acoperit, cel mai modern din Europa. O investiție autohtonă de la bugetul local.

Inteligența artificială care controla toate casele din oraș îl trezi pe primarul Dobre în acordurile line ale lui Mozart. ”Bună dimineața”, îi spuse cu o voce care aducea vag cu a lui Kim Basinger. ”Astăzi aveți întâlnire cu domnul președinte Iohannis. Să nu uitați, please”. Dobre sări din pat direct în papucii de casă smart care-i încălzeau și îi masau piciorușele. La baie facu un duș după care, în timp ce se spăla pe dinți, se puse la curent cu ultimele noutăți afișate pe oglinda smart.

Ieși bine dispus din casă și păși pe trotuarul semiautomat care-l ducea spre primărie. De doi ani de zile orașul devenise o mare arteră pietonală. Mașinile circulau în subteran, iar transportul în comun se făcea numai cu taxi drone individuale. Ploieștenii circulau gratuit cu taxi dronele pentru că totul era plătit de la buget.

Cum spuneam, în acea dimineață, primarul era așa bine dispus că prefera să fie dus de trotuarul automat spre locul de muncă. Păsărelele ciripeau voiase acompaniate de zumzetul eolienelor montate pe fiecare acoperiș, Ploieștiul fiind singurul oraș independent energetic. Ba mai mult, vindea și altor localități energie.

În primărie toți stăteau la birourile magic touch și se jucau Candy Crush. Viceprimarii Ganea și Pană jucau un badminton în VR.

-Ce face băieții?, îi salută Dobre.

-Ca de obicei nimic. Nici azi nu avem de făcut nimic. Serverul care controlează orașul a raportat la primele ore zero gropi, zero șomaj. Androidul șef al poliției a raportat zero infracțiuni. Avem un plus în buget de trei milarde de euro. Deja devine plictisitor să n-ai nimic de făcut., raportă Ganea.

-Vedeți că vine Iohannis azi, îi avertiză Dobre.

-Vine cu metroul (Ploieștiul era legat de București printr-un metrou de mare viteză, creație a inginerilor de la 1 Mai)?

-Cred că da.

-O să-i placă la UPG în aula aia 3d.

-Clar, îl spargem pe neamț.

Ceasul sună strident și Adrian Dobre se trezi din vis. Era miercuri și Iohannis venea la Ploiești să vorbească despre citadela viitorului. Un autobuz cu burduf dădu un rateu undeva pe stradă în timp ce niște înjurături și claxoane izbucniră la intersecția unde nu mergeau semafoarele. Dinspre Lukoil venea un miros de benzen proaspăt.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here