fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Oficial: Băsescu, urmărit penal pentru fals în declaraţii

Citește Și

- Reclamă -

base - Ziarul INCOMODE oficial, Traian Băsescu este cercetat penal pentru abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii în dosarul Casa din Mihăileanu. Judecătoria sectorului 1 a dat publicităţii motivarea privind redeschiderea dosarului, în care subliniază că faptele nu s-au prescris.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au cerut instanţei să confirme reînceperea anchetei cu privire la modul în care fostul şef al statului a obţinut, în perioada în care era primar, casa din strada Mihăileanu din Capitală, Traian Băsescu urmând să fie cercetat pentru abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii, arată Judecătoria Sectorului 1.

- Reclamă -

Traian Băsescu susţine că a cumpărat legal casa din Mihăileanu şi că nu ştie nimic despre redeschiderea dosarului său în acest caz. Într-o intervenţie la un post de televiziune, fostul preşedinte a încercat să ducă în derizoriu discuţia pe această temă, declarând că se aşteaptă să-i fie deschise sute de dosare.

„Eu aflu din presă toate deschiderile astea de dosare şi pot să vă spun pentru informarea dumneavoastră că mă aştept să se ajungă la 60-80 de dosare. (…) Probabil că voi fi citat la Parchet, dacă ele se redeschid. Deocamdată nu ştiu nimic, mă aştept să se ajungă la câteva sute de dosare penale”, a declarat Traian Băsescu.

Sursa: www.antena3.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut