fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Olandezul ucigaș a fost și în Prahova! Autoritățile suspectează că venea în România la „vânătoare”

Citește Și

- Reclamă -
Olandezul considerat principalul suspect în cazul copilei de 11 ani din Dâmboviţa ar fi venit premeditat la “vânătoare”, în România, potrivit stirileprotv.ro

Astfel s-ar explica faptul că în cele 4 zile petrecute aici a parcurs 700 de kilometri. Individul ar fi fost surprins în toate judeţele limitrofe Bucureştiului în timp ce conducea suspect de încet, de parcă ar fi urmărit ceva sau pe cineva, spun surse apropiate anchetei.

În continuare, autorităţile încearcă să îi refacă pas cu pas, toate mişcările.

Cu certitudine, suspectul olandez a fost în România de cel puţin 4 ori. În Arad, Sibiu şi ultima dată în Bucuresti- de pe 19 până pe 21 septembrie.

- Reclamă -

Ultima dată a parcurs nu mai puţin de 700 de kilometri, învârtindu-se în județele limitrofe capitalei.

Prezența acestuia a fost confirmată în sate din județele Ialomița, Dâmbovița și Prahova.

Cei care au urmărit imaginile au descris ca fiind suspect modul în care conducea. Prea încet, parcă pentru a putea urmări cu atenţie ceva.

- Reclamă -

Așa a ajuns la Gura Șuții, în Dâmbovița, unde a răpit-o, la câteva sute de metri de casă, pe fetița de 11 ani care venea de la școală și a omorât-o.

Bărbatul a avut la activ agresiuni sexuale, fapte de violenţă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Criminalul s-a sinucis, într-un accident rutier, în Olanda, intrând intenționat cu o mașină decapotabilă într-un TIR.

stiripesurse.ro

- Reclamă -

 

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut