UPDATE. Ziarul Incomod a transmis solicitări atât către Direcția Națională Anticorupție, cât și către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, cu privire la modalitatea, motivul și baza legală prin care cele două telefoane Samsung au fost predate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești către DNA.
ȘTIREA INIȚIALĂ.
29.06.2016. Adrian Nistoroiu (foto), un om de afaceri din Prahova, s-a trezit cu mascații la ușă. În urma perchezițiilor domiciliare i s-au ridicat mai multe telefoane mobile, printre care și cele ale membrilor familiei. Dosarul, care a plecat de la secția 2 de Poliție Ploiești și-a urmat cursul la Poliția Prahova, Serviciul de Investigații Criminale, fiind coordonat de procurorul Bogdan Teodor Topală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a omului de afaceri. Acuzația a fost de complicitate la șantaj pentru suma de… 200 de euro. Asta în timp ce cifrele de afaceri anuale ale firmelor lui Nistoroiu se ridică la câteva milioane de euro.
Victima, care avea datorii la mai multe persoane, cunoștințe de-ale afaceristului, le spune anchetatorilor că Adrian Nistoroiu nu are nicio legătură cu problemele sale, ba din contră, îi datorează viața afaceristului. Acesta din urmă i-a plătit, fără să-i ceară banii înapoi, două operații medicale complicate. 

În acuzațiile aduse de procurorul Bogdan Teodor Topală afaceristului Adrian Nistoroiu, în dosarul studiat de reporterii Incomod, scrie negru pe alb: persoană influentă, respectată în toate mediile, dă sfaturi și dă impresia că rezolvă orice problemă legal. Dosarul se află acum în judecată. 

În intervalul de timp iunie 2016 (momentul percheziției) – noiembrie 2016 (proces verbal de restituire a bunurilor confiscate), au dispărut două telefoane mobile, marca Samsung.
În rechizitoriul întocmit de procurorul Bogdan Teodor Topală nu apare nicio disjungere care să motiveze eventuala predare a telefoanelor la o altă unitate de Parchet pentru cercetări în alt dosar.
Misterul a fost dezlegat pe 12 martie 2019, când un ofițer de poliție judiciară delegat la DNA – structura centrală l-a sunat pe omul de afaceri Adrian Nistoroiu pentru a-i returna cele două telefoane mobile care, potrivit documentelor sunt în custodia procurorului de caz Topală de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești. Ofițerul nu a dat detalii, precizând doar că afaceristul nu este acuzat de DNA, nici măcar nu este martor în vreo cauză.
Astăzi, 21 martie 2019, un ofițer de poliție judiciară de la DNA- structura centrală i-a restituit omului de afaceri cele două telefoane mobile.
Potrivit unor surse judiciare, dosarul a fost inițiat de DNA Ploiești, în 2016, fiind ulterior preluat de DNA – structura centrală, după scandalul în care sunt implicați toți procurorii DNA de la acea vreme, fiind în prezent acuzați de comiterea unor infracțiuni multiple, inclusiv de constituire de grup infracțional organizat, scandal început în 2017.
Toate cererile făcute de afaceristul Adrian Nistoroiu către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești din perioada 2016 – prezent, în atenția procurorului Bogdan Teodor Topală, referitoare la cele două telefoane mobile nu au fost soluționate cu un răspuns clar.
Au apărut deja mai multe ipoteze potrivit cărora cele două telefoane au ajuns ilegal de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești la DNA Ploiești, în 2016, scopul fiind constrângerea afaceristului de către procurori din DNA Ploiești a afaceristului să facă mai multe denunțuri.
Mai multe publicații locale au scris că Bogdan Teodor Topală de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești era apropiat de fostul procuror DNA Mircea Negulescu.
În prezent, omul de afaceri Adrian Nistoroiu va face solicitări către DNA pentru a afla detalii despre procedurile legale care au stat la baza transferului telefoanelor mobile de la o unitate de Parchet la alta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here