Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că nu sunt eficiente interdicțiile generale de călătorie în alte state și, implicit, obligativitatea vaccinării pentru cei care trec granițele, scrie “Le Figaro”, citat de news.ro.
Noul val pandemic cauzat de varianta Omicron a Covid 19 a adus noi restricții în Europa, inclusiv pentru persoanele vaccinare, dar Comitetul de urgență al OMS a emis noi recomandări pe data de 13 ianuarie, care au fost publicate pe 19 ianuarie.
OMS recomandă “ridicarea sau relaxarea interdicţiilor legate de călătorii, pentru că acestea nu oferă o valoare adăugată şi contribuie în continuare la stresul social şi economic trăit de state”. Măsurile legate de călătorii (măşti, testare, izolare/carantină, vaccinare) ar trebui să se bazeze pe evaluările riscurilor şi trebuie să se evite o povară financiară pe umerii celor care călătoresc.
Ţări ca Australia sau Noua Zeelandă sunt închise turiştilor în prezent. SUA şi Finlanda sunt inaccesibile turiştilor nevaccinaţi.
Organizaţia recomandă să nu li se ceară călătorilor care merg în alte ţări dovada vaccinării, această măsură fiind în opinia sa una excesivă, mai ales având în vedere accesul global limitat şi distribuirea inechitabilă a vaccinurilor împotriva covid-19. Statele ar trebui să aibă o abordare bazată pe riscuri, pentru facilitarea călătoriilor internaţionale, prin ridicarea sau modificarea măsurilor cum ar fi testarea şi carantina.
Comitetul OMS, prezidat de francezul Didier Houssin, a modificat şi una dintre recomandările referitoare la campania de vaccinare în lume. Experţii invită comunitatea internaţională să facă astfel încât 70 la sută din populaţia tuturor ţărilor să fie vaccinată la începutul lunii iulie 2022 şi ca vaccinarea împotriva covid-19 să fie integrată în serviciile de sănătate de rutină.