fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Omul de afaceri Georgică Cornu a fost pus sub arest la domiciliu

Citește Și

- Reclamă -

cornu 2 - Ziarul INCOMODMagistrații Tribunalului Județean Mehedinți au luat, în noaptea de miercuri spre joi, măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile în cazul omului de afaceri timișorean Georgică Cornu, transmite Agerpres.

Surse juridice apropiate cazului au declarat joi pentru Agerpres că alte șase persoane implicate în același dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de nouă milioane de euro urmează să fie cercetate sub control judiciar.

- Reclamă -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat miercuri într-un comunicat de presă că pentru alte 12 persoane s-a pus în mișcare acțiunea penală, acestea urmând să fie cercetate în stare de libertate.

Potrivit procurorilor, în perioada 2008-2014 reprezentanții a 88 de societăți comerciale au dispus înregistrarea în contabilitatea societăților ai căror patroni sau administratori au fost a unor facturi fiscale fictive în valoare de peste 22,5 milioane de euro, prejudiciind prin deducerea TVA-ului bugetul de stat cu suma de nouă milioane de euro.

Cauza a fost instrumentată împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți — Serviciul de investigare a criminalității economice, procurorul desemnat cu supravegherea urmăririi penale beneficiind și de suportul tehnic și informativ al Serviciului Român de Informații.

- Reclamă -

Marți, 10 martie, în baza unor autorizații emise de către instanță, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, ofițeri și lucrători din cadrul IPJ Mehedinți — Serviciul de investigare a criminalității economice au efectuat 61 de percheziții în locații situate pe raza municipiului București și în județele Mehedinți, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraș—Severin, Vâlcea, Dolj și Dâmbovița.

sursa: rtv.net

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut