După zăpadă era normal să vină gerul. Și nu orice fel de ger, ăla siberian că tot ne suflă Rusia în ceafă. Iar la Ploiești, luate sau neluate prin surprindere, autoritățile au învins în lupta cu lopata. Bine că nu mai ninge.

Au rămas țurțurii. Atârnând sticlos deasupra capetelor noastre ca sabia lui Damocles. Doamne ferește să cadă vreunui cetățean în cap. Să vedeți atunci mobilizare de forțe, cum se vor lua toate streșinile la rând să scape ploieșteanul de pericol.

Până atunci, liniște și ger. Mai punem o șubă pe noi și pășim cu grijă pe porțiunile cu polei, că doar nu credeți că s-a curățat prea amănunțit pe străzi, privind în sus de parcă ne-am încredința Divinității să ne apere de vreun accident neplăcut.

Dar suntem obișnuiți. În comuna Ploiești nimic nu e la locul său. Totul e ca într-o pictură suprarealistă de parcă viața cetății ar ordona-o vreun Picasso sau vreun Dali autohton.

Singura mângâiere este speranța că la vară va fi cald și bine. Dar până atunci, atenție la țurțuri. Că dacă nu ne păzim noi, cine s-o facă?

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here