Examenul de BAC 2025 va fi organizat în timpul anului școlar, iar profesorii de la Colegiul Național Sfântul Sava din București trag un semnal de alarmă și spun că organizarea în aceste condiții va fi un fiasco.
Profesorii au transmis o scrisoare deschisă către ministra Educației, Ligia Deca.
„Considerăm că acest fapt constituie o anomalie care va crea disfuncționalități în desfășurarea procesului educațional. Cadrele didactice vor fi puse în situația – imposibilă din punctul nostru de vedere – de a gestiona cea mai încărcată perioadă din timpul anului școlar (finalizarea acestuia) și de a participa, în același timp, la organizarea examenului național de bacalaureat”, arată cei peste 30 de profesori semnatari ai scrisorii deschise, pe care o publicăm integral mai jos în articol.
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2025 vor începe pe 10 iunie, la 4 zile după ce absolvenții de liceu termină cursurile, fiind cel mai devreme plasate în istoria recentă.
„«Umblatul la programa de evaluare», în condițiile în care vor fi semnalate probleme de către cadrele didactice, nu reprezintă o modalitate de rezolvare a problemei, ci o abordare post-factum care nu face altceva decât să genereze lipsă de predictibilitate. Din aceeași categorie fac parte și ultimele „variante de recuperare” vehiculate în spațiul public, respectiv recuperarea orelor în zilele de sâmbătă. O astfel de decizie ar deregla programul săptămânal al elevilor. Aceștia ar fi nevoiți să petreacă în școli aproximativ 36 de ore într-o săptămână, curba de efort fiindu-le afectată într-un mod nejustificat” – se arată în scrisoarea deschisă de la Colegiul „Sfântul Sava” din Capitală.