fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Ovidiu Bonciu, inspectorul ANAF arestat pentru mită, a fost trimis în judecată de DNA Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Ovidiu Bonciu, inspector în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice, a fost reținut pe 16 februarie pentru 24 de ore de procurorii anticorupție din Ploiești. La ieșirea din sediul DNA, Bonciu a declarat că nu a luat niciun ban și că acest lucru va fi dovedit în tribunal.

Magistrații Tribunalului Prahova au admis, a doua zi, solicitarea procurorilor anticorupție privind măsura de arestare preventivă pentru Ovidiu Bonciu, pentru 30 de zile.

- Reclamă -

Procurorii au definitivat acum cercetările și l-au trimis pe Ovidiu Bonciu în judecată. Vezi mai jos comunicatul emis de DNA Ploiești:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului

BONCIU OVIDIU MARIAN, inspector principal în cadrul Agenției Județene a Finanțelor Publice Ploiești, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 18 ianuarie 2016, inculpatul Bonciu Ovidiu Marian, în calitate de inspector principal în cadrul Agenției Județene a Finanțelor Publice Ploiești, a pretins și primit suma de 3.000 lei de la un om de afaceri, cu ocazia efectuării unui control fiscal inopinat la firma administrată de acesta din urmă.

Suma de bani menționată mai sus a fost pretinsă și primită de funcționarul public în schimbul favorizării societății respective, în sensul de a nu propune efectuarea unei inspecții fiscale, astfel cum ar fi impus rezultatele verificărilor prealabile derulate de inspectorul fiscal.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut