fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Parc municipal sau maidan acoperit de buruieni? – GALERIE FOTO+ VIDEO

Citește Și

- Reclamă -

Despre Parcul Municipal Ploiești s-a vorbit câțiva ani. O investiție de 15 milioane de euro, bani europeni, din care Primăria Ploiești a achitat 21 de milioane de lei. Inaugurat la sfârșitul lunii mai, cel mai mare parc al orașului ar fi trebuit să ofere ploieștenilor o oază verde de recreere.

Piste pentru biciclete și role, alei pietonale, seră cu plante exotice, fântâni arteziene, terenuri de sport și lac artificial. Sună bine, nu? La nici trei luni de la inaugurare, parcul pare un imens teren viran, plin de buruieni uscate și gunoaie, iar din vegetația crescută haotic, abia se mai zăresc construcțiile. Pare un loc părăsit, nu un parc de agrement abia inaugurat. Parcul nu are personal de întreținere și nici administrator, fiind în directa subordine a primarului Adrian Dobre. De peste 2 luni primarul încearcă, dar nu prea reușește, să angajeze personal. Sunt disponibile 48 de posturi, dintre care 24 pentru pază. Până acum nu și-au depus CV-ul decât 12 persoane. Așa că acum, parcul, care seamănă mai degrabă cu un maidan, găzduiește iepuri, dar și cea mai largă gamă de buruieni. Asta fără a mai pune la socoteală invazia de țânțari, căpușe și alte lighioane care se ascund în buruienile înalte și de un metru.

- Reclamă -

sursa: republikanews.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut