fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Părinții și elevii de la „Caragiale” strâng donații pentru modernizarea bibliotecii Colegiului

Citește Și

- Reclamă -

O inițiativă inedită se concretizează weekend-ul acesta, în cadrul colegiului ploieștean. Asociaţia Părinţilor „150 CNILC” și unitatea de învățământ organizează, pe 8 aprilie 2017, între orele 10.00 și 15.00, prima ediţie a „Târgului de Primăvară”. Evenimentul va fi găzduit în curtea interioară a Colegiului, iar cei care onorează invitația vor avea ocazia să achiziționeze produse artizanale hand-made, decoraţiuni în stil tradiţional sau modern şi decoraţiuni pentru Sărbătorile de Paşti. La târg și-au anunțat participarea SECOND CHANCE ROMÂNIA (mozaic, decoraţiuni, picturi), KIHI-KIHA (îmbrăcăminte copii, design vestimentar, accesorii), TERRA COLUMBIA (bijuterii pre-columbiene), ELENA IHNATIUC (ouă pictate, mărgele), ELENA TODASCA (ouă încondeiate din Bucovina), REMESH (genţi realizate din  materiale publicitare  reciclate), CERMANICA HOREZU (meşteri populari ceramic), COSÂNZEANA (meşteşuguri), MEȘTEȘUGURI  ARGEȘENE (costume tradiţionale), MAGAZINUL DE PERLE (perle, bijuterii, accesorii), FLORĂRIA COQUETTE (aranjamente florale), FLORĂRIA MIRA, MON BIJOU, ARGHIRA LAVANDA DIN CÂMP, MERCERIA MARQUISETS, BEAD BRACELETS, TOMA ANDREEA, IUBEȘTE ROMÂNIA (meșteșuguri şi bunătăţi româneşti).

În cadrul târgului, elevii de la Colegiul Național „I. L. Caragiale” îi vor încânta pe vizitatori cu programul artistic pregătit special pentru această ocazie, care se va derula începând cu ora 12.30.

- Reclamă -

Citește continuarea pe telegrama.ro!

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut