Spun că-și apără țara, dar i-au faultat bugetul și legile. L-au confiscat pe Vlad Țepeș, dar promit amnistie penală de când au intrat în vizorul DNA. Îl iubesc pe Dumnezeu, dar îi urăsc pe refugiații de război, Occidentul sau minoritățile de orice fel.

Ei sunt Partidul România Unită (PRU).

Adică, Sebastian Ghiță, oligarh.

Și Bogdan Diaconu, naționalist.

Îi leagă afaceri vechi despre care nu vorbesc la televizor. Și Victor Ponta.

Deputatul Bogdan Diaconu (37 ani) a fondat o companie pe care gruparea lui Sebastian Ghiță a preluat-o ca s-o arunce în afaceri publice de zeci de milioane de euro, fonduri europene sau de stat. Apoi, Guvernul Ponta a căzut, iar firma, practic, a murit. Luna trecută, și-a cerut singură insolvența.

Prieteni vechi și în politică, cei doi spun azi că protejează capitalul românesc de multinaționalele care “ne fură banii și nu plătesc un leu impozit pe profit”. Bogdan Diaconu, fost PSD, a fondat recent PRU în care Ghiță s-a înscris, trăgând după el și alți parlamentari.

PRU gonflează un mesaj ultra-naționalist, eurosceptic, filorus și organizează parade legionare ca-n secolul trecut sub genericul “Patrula lui Vlad Țepeș”. Păzește Transilvania de iredentismul maghiar și propagă inclusiv doctrina dughinistă care inspiră politica de stat a Federației Ruse. Pe scurt, programul lor politic sună astfel: “Amnistie penală și fiscală! (…) Bunăstare, nu dosare! (….) Punem stop abuzurilor DNA! (….) Apărăm românismul, civilizația creștină, susținem familia tradițională! (….) Nu ne vindem pâmântul străinilor! (….) Vă protejăm de Occident, luptăm cu multinaționalele de acolo! (….) Nu acceptăm îndemnurile ambasadelor și lobby-ul homosexual de la Bruxelles și Washington! (….) Oprim colonizarea țării cu refugiați!”

Asta se întâmplă acum, când cei doi deputați defilează electoral cu efigia lui Vlad Țepes și portretul lui Victor Ponta. Dar povestea lor e mai veche și a început pe bani.

NAȘUL ȘI FINUL În decembrie 2008, apare firma de consultanță ABCD Strategic Project, înființată de Bogdan Diaconu și finul său de cununie, Cristian Aciubotăriței. Fiecare deținea 50% din noul SRL cu sediul într-un bloc din sectorul 6 al Capitalei. Se cunoșteau din cadrul companiei Siveco, abonată dintotdeauna la contracte publice, unde amândoi au fost colegi de muncă. Tot la Siveco lucra și soția lui Diaconu, acum fosta.

COLEGII DE LA SIVECO Doi ani mai târziu, în ianuarie 2010, Diaconu și finul Aciubotăriței ies oficial din afacerea de consultanță, fiind înlocuiți în firmă de alți doi colegi de la Siveco (Lucian MIhai Etveș și Alexandru Ștefan Rădulescu). Tot în 2010, dar la sfârșitul anului, compania fondată de Bogdan Diaconu își schimbă numele în Insoft Development & Consulting.

“Am ieșit din firmă din cauza unei viziuni diferite față de Cristi (Aciubotăriței – n.r.). După o periodă lungă de timp, am înțeles că firma a intrat într-o zonă de business apropiată de Teamnet, Asesoft (corporații fondate de Sebastian Ghiță – n.r.). Participațiile au fost predate lui Etveș și Rădulescu. Pe primul îl știu, pe celălalt nu”, a povestit recent Bogdan Diaconu pentru RISE Project. Totuși, Diaconu a fost asociat și cu Alexandru Ștefan Rădulescu, cel pe care acum susține că “nu-l știe”, într-o altă firmă (Dia Grup Com). Încă din 2012.

Citește mai departe pe riseproject.ro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here