fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Pasagerii aflați într-un tren care circula spre Ploiești, opriți aproape o oră pe drum după ce locomotiva s-a stricat

Citește Și

- Reclamă -
Pasagerii care se aflau într-un tren care circula pe ruta București-Ploiești au fost nevoiți să aștepte aproape o oră la Buftea după ce locomotiva în care se aflau s-a stricat.

Răbdarea pasagerilor dintr-un tren care circula pe ruta București-Ploiești a fost testată în această seară după ce locomotiva trenului cu numărul 1557 s-a stricat în Buftea, potrivit unei ploieștence care ne-a contactat.

Potrivit acesteia, pasagerii au fost coborâți din tren, fiind informați de către controlor că o altă locomotivă va sosi în schimb pentru a îi prelua în jumătate de oră.

- Reclamă -

Controloarea trenului cu numărul 1557 a transmis pasagerilor că locomotiva care va veni să îi ia aparține unei firme private, astfel că vor fi nevoiți să plătească bilet din nou. Totuși, în scurt timp pasagerii au fost informați din nou că nici locomotiva trenului privat nu mai poate sosi, aceasta aflându-se oprită la Chitila, fără a li se da explicații privind motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru, ne-a mai spus cititoarea.

În cele din urmă, o altă locomotivă, tot de la CFR, a preluat pasagerii, aceștia nemaifiind nevoiți să plătească bilet din nou, însă așteptarea lor a fost de aproximativ 50 de minute.

Totodată, cititoarea ne-a mai precizat că trenul în care se afla era interegio, iar locomotiva care a venit să îi preia era regio, astfel că după ce oamenii au așteptat aproape o oră în Buftea, trenul cu care se întorc acum la Ploiești oprește în fiecare stație, iar călătoria este mai lungă decât ar fi trebuit.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut