fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Patru hoți care au spart casele unor prahoveni înstăriți au fost prinși. Cea mai mare lovitură, dată la Breaza

Citește Și

- Reclamă -
Patru bărbați suspectați că au comis furturi din casele unor prahoveni cu o situație financiară oarte bună au fost arestați preventiv. Hoții acționau la pont, iar cea mai mare lovitură au dat-o la Breaza. Suspecții cheltuiau banii la jocuri de noroc. 

Cei patru suspecți se numesc Nicolae Cătălin, Andreiu Andrei-Constantin, Fieraru Mihai şi Ion Mihai.

Prejudiciul cauzat este unul important, potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești: aproximativ 430.000 de lei, cea mai mare parte din sumă provenind dintr-o singură lovitură dată la Breaza. 

- Reclamă -

Aici, hoții au furat din casa unui prahovean care deține o firmă de transport.

Bărbații au intrat în casă ziua, forțând un geam de la parter.

Hoții supravegheau casele vizate și victimele selectate la pont

Înaintea fiecărei lovituri, desfășurau activități de supraveghere asupra locuințelor vizate și asupra proprietarilor.

- Reclamă -

O altă victimă a urmărită ore întregi, după ce a ieșit dintr-o bancă și și-a parcat mașina în centrul Ploieștiului.

A lăsat aproximativ 30.000 de lei în mașină, iar hoții au dat lovitura pe loc.

După o serie de reclamații depuse la Poliția Prahova într-un timp relativ scurt (iunie-noiembrie 2021) polițiștii și-au dat seama că au de-a face cu o grupare de hoți care acționa la pont și numai în cazul în care era vorba de sume mari de bani.

Cei patru bărbați au fost identificați după ce anchetatorii au urmărit imagini de pe camerele de supraveghere aflate în apropierea locuințelor sparte.

- Reclamă -

În urma informațiilor culese, polițiștii criminaliști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, au făcut mai multe percheziții, pe data de 6 ianuarie, în Ploiești, Câmpina, București, dar și în Poiana Câmpina și Bușteni, în case în care au locuit suspecții.

Într-una dintre ele au fost găsite și o parte din hainele cu care hoții erau îmbrăcați atunci când au dat spargerea la Breaza.

Doi dintre bărbați au antecedente pentru furt din locuințe.

Anchetatorii au informații că pe lista celor patru infractori se află și alți afaceriști din Prahova (Poiana Câmpina) care au reclamat în trecut dispariția unor sume importante din locuințele lor.

Suspecții au cheltuit banii pe jocuri de noroc, astfel că, la percheziții, a mai fost găsită doar o mică parte din sumă, câteva mii de lei. 

„Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 06.01.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova – Serviciul de Investigatii Criminale, au efectuat un număr de 9 percheziţii domiciliare în municipiile Ploiești, Câmpina și București, precum și în localitățile Poiana Câmpina și Bușteni, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și punerea în circulație sau conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, fiind puse în executare și 5 mandate de aducere.

În cauză, la aceeași dată procurori ai Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii N.C., F.M., I.M. și A.A.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor mai sus indicate.
În sarcina acestora s-a reţinut că în perioada iunie – octombrie 2021, au comis mai multe furturi din locuințe, dar și din autoturisme, de pe raza județului Prahova, valoarea prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 430.000 lei.

Procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au dispus măsura reținerii, față de cei 4 inculpați, pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi, 07.01.2022, să fie prezentaţi cu propunere de arestare preventivă Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploiești.

Cercetările au fost efectuate cu suportul tehnic al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar percheziţiile au fost puse în executare cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” din Ploieşti”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Talk show Incomod: Un oraș întreg faultat dintr-un orgoliu

Jurnaliștii Mihaela Constantin și Cătălin Stavri au realizat un nou talk show care radiografiază dezvăluirile făcute de consilierul local...
Sari la conținut