fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Patru noi locuri de joacă în Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Primăria Municipiului Ploiești în parteneriat cu ROMINSERV, companie membră a K.M.G. International (Rompetrol), amenajează patru locuri de joacă în orașul nostru. Investițiile sunt sponsorizare de ROMINSERV, urmând ca cele patru noi locuri de joacă să fie amplasate în strada Gh. Grigore Cantacuzino (lângă supermarket Kaufland), strada Triumfului, strada Griviței și strada Cameliei (lângă biserică). Locurile de joacă vor fi pavate cu dale cauciucate elastic și vor fi utilate cu mobilier urban modern și echipamente de joacă încadrate în standardele de calitate și siguranță în vigoare.

Comunicatul de presă al Primăriei Ploiești:

- Reclamă -

“Primăria Municipiului Ploiești în parteneriat cu ROMINSERV, companie membră a K.M.G. International (Rompetrol), amenajează 4 locuri de joacă în municipiul nostru.

Investițiile în aceste spații destinate recreerii celor mici sunt derulate prin sponsorizare de către agentul economic amintit, urmând ca cele 4 noi locuri de joacă să fie amplasate în strada Gh. Grigore Cantacuzino (lângă supermarket Kaufland), strada Triumfului, strada Griviței și strada Cameliei (lângă biserică).

Noile locuri de joacă se vor integra armonios în peisajul urban, vor fi pavate cu dale cauciucate elastice, vor avea mobilier urban modern și echipamente de joacă plăcut colorate, încadrate în standardele de calitate și siguranță în vigoare, respectiv tobogane, balansoare, leagăne, ansambluri de joacă, ș.a.

- Reclamă -

Toate echipamentele au certificate de conformitate EN1176:2006, EN1176:2008, TÜV sau certificate naționale echivalente cu cele ISCIR CERT, conform H.G. 435/2010. Valoarea totală a investiției este de 788.646,00 lei.

În prezent, se execută lucrările de amenajare a locului de joacă din str. Gh. Grigore Cantacuzino, săptămâna aceasta urmând să demareze și lucrările de amenajare a locului de joacă din strada Triumfului.

Primăria municipiului Ploiești apreciază astfel de parteneriate cu comunitatea locală de afaceri, axate pe inițiative în beneficiul cetățenilor, și dorește să mulțumească, pe această cale, companiei Rompetrol, care a investit, de-a lungul timpului, în mai multe proiecte cu impact direct în dezvoltarea comunității noastre, cum ar fi dotări cu aparatură medicală pentru Spitalul Județean Ploiești, împădurirea unor suprafețe ample de teren, amenajare locuri de joacă. DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ”

Foto ilustrativ.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut