fbpx
marți, aprilie 23, 2024
spot_img

Pe urmele lui Sebastian Ghiță în Serbia. Strada din Belgrad unde s-ar fi ascuns fugarul

Citește Și

- Reclamă -

O străduță mică din vechiul Belgrad, aproape de Dunăre, cu locuințe modeste. În unele case sunt mai multe apartamente care se închiriază inclusiv pentru perioade scurte de o zi, excepție făcând o casă mare. Cu ajutorul unui reporter de la Balkanik Investigative Reporting Network, HotNews.ro a identificat strada pe care a locuit Sebastian Ghiță cât s-a ascuns în Serbia. Un locuitor a indicat casa din imagine drept locul unde ar fi stat, alții susținând ca acolo locuiește un om de afaceri împreună cu mama lui. Secretomania pare să fie cuvantul de ordine în Serbia.

Presupusa locație unde s-a ascuns Sebastian Ghiță este pe strada Dusina, care are o ieșire în bulevardul Cvijiceva.

- Reclamă -

Un reporter Hotnews s-a deplasat luni, 24 aprilie, la Belgrad, pe urmele lui Sebastian Ghiță.
Fostul deputat este cercetat în România în mai multe dosare penale și are emise pe numele său două mandate de arestare preventivă. Deși se afla în control judiciar a părăsit teritoriul României în decembrie 2016 și a fost prins pe 13 aprilie, la miezul nopții, de Poliția din Belgrad. La momentul capturarii, Ghiță avea documente false pe numele unui cetățean din Slovacia, Aleksandar Ivanovic.

În prima zi găsim câțiva locuitori ai strazii disponibili să vorbeasca. Reușim cu greu să ne înțelegem cumva în engleză sau în franceză. Le arătăm fotografii cu Sebastian Ghiță dar majoritatea spun că nu l-au vazut. La barul mic din colțul străzii un client spune că l-a vazut la știri la televizor, prezentat drept un politician sau afacerist român, urmarit general în Europa și prins în Serbia. Cum nu locuiește în zonă, susține că nu poate oferi detalii.

A doua zi mergem pe aceeași stradă, de data asta cu reporterul BIRN care vorbește limba sârbă. Acesta arată altor locuitori ai strazii pozele cu Ghiță și le explică pe scurt: politician influent în România, urmărit general în Europa, care s-a ascuns în Serbia. Un bărbat care locuiește de mulți ani în zonă spune scurt: “știu cine este”. Apoi spune că nu doreste să spună mai mult, ne arată o casă mare și ne spune că acolo locuiește doar un influent om de afaceri cu mama sa. Apoi intră în casă.

- Reclamă -

Peste drum de casa mare indicată, un alt bărbat uda gazonul din curte. Se uită la pozele cu Ghiță, îi spune reporterului că nu vrea să discute și, la fel ca primul bărbat, intră in casă. Reporterul BIRN zâmbește și spune că de obicei sârbii vorbesc cu jurnaliștii, îi invită în case sau curți la o cafea, dar când vine vorba de subiecte delicate, își schimbă comportamentul.

Nimeni nu pare dispus să ne ofere detalii despre omul de afaceri, nume etc.

“Sigur s-a ascuns aici. Iar oamenii se comportă așa pentru că nu vor să intre în necazuri. Aici nimic nu mișcă fără să știe Vucic. Un politician de talia lui Ghiță să se ascundă în casa unui afacerist mare… “, spune reporterul BIRN. Am incercat să intrăm în casa indicată, am bătut la poartă însă nu a răspuns nimeni.

Ghiță trece drept un prieten apropiat al lui Aleksandar Vucic, fost premier ajuns între timp președinte. Pe ambii i-ar lega pasiunea pentru baschet. Potrivit unor surse Ghiță era tratat ca un mare star de Vucic când venea în Serbia cu echipa de baschet. Vucic controlează tot și nimeni nu i se opune. În Serbia presa nu are forță, iar jurnaliștii care critică puterea sunt supuși presiunilor din partea statului.

- Reclamă -

Reporterul de la BIRN (Balkanik Investigative Reporting Network) care ne-a sprijinit in investigația vizând presupusa vilă în care s-a ascuns Sebastian Ghiță ne spune sec: “în Serbia trei jurnaliști au fost uciși în condiții misterioase. Alții, mai norocoși dacă se poate spune așa, au fost doar bătuți sau amenințați de persoane necunoscute, alteori au fost abuzați și bătuți chiar de polițiști. Este de notorietate faptul că treburile murdare sunt făcute de huligani, unii suporteri ai echipelor de fotbal, care primesc ordine direct de la șefi din Poliție”.

În mai toate cazurile, Poliția nu află cine sunt acești agresori necunoscuți. Asemeni, nu s-a aflat cine i-a omorât pe cei trei jurnaliști iar Poliția și Justiția nu au comentat acest subiect în ciuda faptului cî multe instituții de presă au pus întrebări pe marginea acestor cazuri.

În Serbia sunt foarte multe situații în care purtătorii de cuvânt ai instituțiilor nu dau informații de interes public jurnaliștilor. Jurnaliștii se adresează instanțelor de judecată, judecătorii amendează purtătorii de cuvânt.  Aceștia plătesc amendă și refuză să răspundă întrebărilor. Uneori istoria se repetă, aceeași purtători de cuvânt fiind amendați de mai multe ori.

“În presa din Serbia sursele sunt de bază. Instituțiile răspund doar dacă le convine întrebarea.”, ne lămurește reporterul. Informația s-a confirmat a fi reală. Nemanja Pantic, purtătorul de cuvânt al Poliției din Belgrad, nu a răspuns apelurilor și nici mesajelor.

Arestul din Serbia unde se afla in prezent Sebastian Ghita

Aleksandar Roknic, de la publicatia Danas din Belgrad, urmărește cazul Sebastian Ghiță și ne oferă detalii suplimentare. “Este arestat pentru posesie de documente false. Din ce știu eu, a fost arestat pentru o perioadă de 60 de zile. Ca și procedură, judecătorii îl pot ține în arest maxim șase luni de zile. Dar în acest timp sigur se va desfășura procesul și va primi sentința. În Serbia cetățenii prinși cu acte false fac închisoare, statul nu se grăbește să îi expulzeze. Totuși, a fost un caz în care un cetățean bulgar dacă îmi amintesc bine a fost prins aici și până să fie gata actele de extrădare a fost luat de Poliție, dus la graniță și aruncat pur și simplu. Aruncat, adică predat bulgarilor. Orice e posibil în Serbia”, ne spune jurnalistul.

Ne ajută să luăm o declarație și de la avocatul lui Ghiță, Radoslav Bacevic. Îl sunasem de mai multe ori, lăsasem mesaje, fără prea mult succes. Jurnalistul de la Danas îl sună pe avocat care îi răspunde imediat. Vorbesc preț de câteva minute apoi ne traduce: “Chiar astăzi avocatul a fost în vizită la Sebastian Ghiță, la închisoarea centrală din Belgrad (foto). Ghiță i-a spus că este bine, nu are probleme în detenție și că în România are mai multe dosare penale făcute la comenzi politice. A spus că s-ar putea să se ducă în România să studieze dosarele penale ale lui Ghiță, dar momentan îl reprezintă doar pentru dosarul penal pentru posesie de acte false pe care îl are în Serbia, dosar în care încă nu s-au formulat acuzațiile și de aceea nu poate spune dacă Ghiță va pleda vinovat sau nevinovat. Referitor la un eventual azil politic avocatul a spus că așteapta ca România să trimită actele pentru extradare dar până acum nu a discutat pe acest subiect cu clientul său, Sebastian Ghiță.”

Ministerul Justiției din Serbia a confirmat, miercuri, pentru HotNews.ro, că a primit de la Ministerul Justiției din România o solicitare de amânare cu 40 de zile a termenului limită până la care poate fi formulată cererea de extradăre a lui Sebastian Ghiță. „Da, au trimis ceva hârtii. E adevărat, au solicitat o amânare de 40 de zile”, a declarat pentru HotNews.ro, Milica Vuckovic, purtător de cuvânt al Ministerului Justiției din Serbia. Antena 3 a anuntat miercuri că autoritățile sârbe au prelungit cu 40 de zile termenul în care România poate cere extrădarea lui Ghiță.

Astfel, Ministerul Justiției din România are acum timpul necesar pentru a trimite în Serbia actele în baza cărora cere extrădarea fostului deputat PSD, acte provenite de la instanțele românești.

sursa: hotnews.ro

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Deputatul PNL Mircea Roșca scapă de condamnare prin prescrierea faptelor

Deputatul PNL Mircea Roșca scapă definitiv de dosarul în care în primă fază fusese condamnat la închisoare, prin prescrierea...
Sari la conținut