fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Pedeapsă record dată de judecătorii ploieșteni. 27 de ani de închisoare, pentru un escroc periculos

Citește Și

- Reclamă -

Judecătoria Ploiești deține recordul cel puțin în județul Prahova pentru o pedeapsă uriașă dată unui escroc din Suceava specializat în metoda ”Accidentul”. Bărbatul a fost condamnat de judecătorii ploieșteni la 27 de ani de închisoare. S-a ajuns la această pedeapsă record din cauza numeroaselor condamnări pe care suceveanul le-a primit în alte dosare în care a fost judecat de diverse instanțe din țară. Printre victimele sale se află inclusiv persoane în vârstă din Ploiești care i-au căzut în plasă de-a lungul anilor. Deși încarcerat la penitenciarul din Iași, escrocul sucevean a reușit, cu complicitatea altor infractori, să strângă zeci de mii de euro folosindu-se doar de un telefon și de talentul său actoricesc.

Suceveanul Andrei Popițanu, un infractor deosebit de periculos, condamnat printre altele pentru că și-a ucis iubita, este judecat în continuare la Curtea de Apel Ploiești.

- Reclamă -

Împreună cu alte 16 persoane, Popițanu a fost trimis în judecată de procurorii ploieșteni într-un dosar de înșelăciune. Judecătorii ploieșteni l-au condamnat pe Andrei Popiațnu la 27 de ani, 6 luni și 21 de zile de închisoare. Pedeapsa record reprezintă suma tuturor resturilor de pedeapsă pe care bărbatul le mai are de executat, acesta fiind condamnat și în alte dosare de instanțele din zona Moldovei, potrivit Adevărul.

În același dosar, au mai primit condamnări record și alți complici ai suceveanului. Toți sunt recidiviști, condamnați pentru înșelăciuni sau tâlhării care mai aveau de executat resturi de pedeapsă din alte cauze. Printre aceștia se află Pavel Petru Anti, condamnat de Judecătoria Ploeiștei la 18 ani, 3 luni și 20 de zile de închisoare, Holban Paul Marian, 19 ani de închisoare (2 ani și 6119 zile închisoare mai exact) Bogdan Ianoș Benchea, condamnat de Judecătoria Ploiești la 15 ani, 5 luni și 10 zile închisoare. Alți inculpați în același dosar, printre care se află și femei și rude ale escrocilor, au primit pedepse mult mai mici, între 5 și 7 ani sau cu suspendare.

Copil de 12 ani pus să caute aur prin cutiile mamei

- Reclamă -

Bărbatul și complicii săi sunt acuzați că au înșelat zeci de persoane în vârstă, dar și un copil de doar 12 ani, cărora le-au cerut zeci de mii de euro, dar și bijuterii din aur pentru a le salva chipurile rudele aflate la necaz. Infractorii nu s-au dat la o parte nici măcar atunci când în plasă le-a căzut un copil de 12 ani. Acestuia i-au spus că mama lui a fost implicată într-un accident și are nevoie de bani pentru o operație sau pentru a nu ajunge la închisoare. L-au pus pe bietul copil să caute prin casă prin cutiile mamei după bani și bijtuerii din aur. I-au cerut până și ultimii bani pe care băiețelul îi avea în buzunar, 2 lei și l-au trimsi să predea tot unui taximetrist.

Totul era reginzat din spatele gratiilor. Escrocii se aflau în Penitenciarul din Iași și de acolo își contactau telefonic victimele. Apelau în general doar numere de telefonie fixă, tocmai pentru ca apelantul să nu vadă numărul de telefon. Erau atât de versați, încât o singură persoană reușea să interpreteze roluri multiple în timpul aceleiași conversații: victima, avocat, procuror sau medic. Cu un talent actoricesc excepțional, își modulau vocea astfel încât să pară femeie sau bărbat în vârstă după cum era necesar, susțin procurorii. Pentru a fi cât mai credibili, se foloseau inclusiv de termeni juridici, cu care erau familiarizați tocmai pentru că aveau în spate experianța anilor de anchete penale, și reușeau într-un timp foarte scurt să-și convingă victimele să de teancuri de bani din casă unor necunoscuți, complici ai escrocilor din închisoare. Potrivit rechizitoriului, peste 30 de persoane le-au picat în plasă în doar câteva luni, iar prejudiciul calculat de anchetatori este de 139.060 lei, 15.675 lei, 113 grame de aur.

”Pentru a da credibilitate afirmațiilor făcute, inculpații acționând de cele mai multe ori în coautorat, își schimbau tonalitatea vocii, imitau vodi de sex feminin, ale rudelor persoanelor vătămate, imitau voci care plâng, se prezentau ca procuror, avocat sau doctor, iar după ce persoanele vătămate erau induse în eroare apelau telefonic complicii din libertate cărora le comunicau adresele persoanelor vătămate, cu descrierea detaliată a locuinței acestora, iar aceștia se deplasau pentru ridicarea sumelor de bani sau a bijuteriilor”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Ieșeau din orice tip de încurcătură

- Reclamă -

Escrocii știau de fiecare dată să iasă din încurcătură atunci când nu nimereau din prima încercare date persoanale ale presupuselor victime.

”Alo, m-auzi?

Acum te aud, dar așa de rău te-aud

Îs la spital

Dar cine ești

Eu îs, mamă

Dar cu cine vorbesc?

Cu fata

Dar nu înțeleg

(presupus doctor) Alo, mă auziți, doamnă?

Da, dar cine sunteți dumneavoastră?

Doctor chirurg de la Spitalul de Urgență Suceava, doamnă – am deranjat. În legătură cu fiica dumneavoastră, doamnă

Dar cum o cheamă?

Numai puțin, doamnă, că a fost implicată, a fost lovită de o mașină, doamnă, și este în stare foarte critică Ne-a dat numărul dumneavoastră de telefon. Să nu facem vreo greșeală. Cum se numește fiica dumneavoastră?”, este doar o sucrtă discuție dintre escroc și victima sa, care reliefează modul în care infractorii reușeau să afle imediat numele ”victimei” care avea nevoie de ajutor. Ulterior intervenea cu alte apeluri telefonice, de data aceasta se recomanda ca fiind medicul chirurg care urma să o opereze pe fiica rănită grav.

”Vreau să vă anunț că fata este adusă la noi de aproximativ 35 de minute, dar starea ei de sănătate este foarte gravă. Ea are ambele picioare fracturate, are fractură de coloană vertebrală, fractură de mandibulă, plus două răni deschise la cap, încât noi am luat legătura la București și am discutat destul de clar pe seama operației fetei dumneavoastră și trebuie să o trimitem la București, deoarece nu putem să o ținem aici la noi la Suceava, înțelegeți, doamnă?

Dar ea Saaa…, nu?

Da, da…haideți că eu v-o dau la telefon să vorbiți cu fata

Vă mulțumescâ

Haideți să nu o mai forțăm așa de tare că destul sânge a pierdut pâncă acuma. Ea are nevoie de o tijă care trebuie montată și această tijă nu se suportă de casa de asigurări. Dumneavoastră aveți posibilitatea să o ajutați ca să achiziționăm tija?

Nu știu, dar costă mult?

Nu este foarte scumpă, este în valoare de 3500 de euro

Dar n-am de unde

Discuția se întrerupe”, potrivit interceptărilor reținute de procurori în rechzitoriu.

S-au recomandat inclusiv traducători de la Ambasada Americii

Au fost situații când escrocii au nimerit la familia unui român stabilit în SUA. Atunci când i-au anunțat pe oameni că fiul lor a fost implicat în accident, tatăl a rămas surpsins pentru că știa că băiatul său se află la Chicago și că n-ar fi avut cum să circule cu mașina prin România la acel momnet. Doar că țeparii au avut ieșire și din încurcătura asta.

”Bună ziua, domnu! Poliția Județeană Iași vă deranjează. Comisar… la telefon. În legătură cu fiul dumneavoastră, domnu”

Care fiu?

Băiatul dumneavoastră cel mare

Cum îl cheamă?

Păi nu știm cum îl cheamă că a fost lovit de mașină și adus la noi la spital

Domnul îi spune persoanei necunoscute că are un fiul în Chicago.

Fiul dumneavoastră este în stare foarte gravă la unul din spitalele din Chicago, doamnă. A fost lovit de o mașină și e în stare foarte gravă. Dar poate e o greșeală. Cum ați spus că îl cheamă?

Pe copilul nostru în cheamă….

Discuția continuă, persoana necunoscută îi face legătura cu translatorul

Dună ziua. Ambasada României în America. Numele meu este…Dumneavoastră cum vă numiți?”

Discursul escrocilor era adpatat în funcție de situație. Nu se pierdeau, nu se opreau, nu întrerupeau convirbirea. Totul se termina dacă victimele anunțau ferm că nu au de unde să facă rost de bani sau că trebuie să se consulte cu familia.

Chiar dacă o parte dintre interlocutorii vizați de infractori realizau că la mijloc este o înșelătorie, mulți au căzut în plasă. Unii au fost atât de naivi încât au ajuns să caute bani prin sertarele din camerele copiilor sau să renunțe la bijuteriile din aur pe care le aveau în casă doar să-și cape rudele de la necaz.

”Despre mama ta voiam să vorbesc dar nu știam cu să spun”

Un caz excepțional are în prim plan un copil de doar 12 ani. Acesta a avut ghinionul să se afle singur acasă în momentul în care unul dintre escroci i-a apelat numărul de telefon fix. Aceștia nu s-au dat înapoi, deși copilul le-a mărturisit că are daor 12 ani și doar 2 lei în buzunar.

”Alo, bună ziua

Bună ziua

Ce faci

Bine, mănânc

Știi cu cine vorbești, nu?

Cu nea…stai puțin, stați că am uitat

Eu sunt măi

Da…Auzi, Am avut un accident cu mașina

Serios?

Da

O sun pe mama

Nu, auzi: Dă-mi numărul lu mama să o sun pe mama, că telefonul meu e luat

Numărul lu mama este

Vorbește un pic cu Avocatul, da?

Da

……..

Alo, bună ziua

(presupusl avocat) Sunt Avocat…la telefon. Domnul este fratele dumneavoastră:

Nu, ați sunat băiatul unei prietene

Dar cine este?

Este un prieten al mamei mele

Dar ce vârstă aveți

12 ani

Și mama unde este?

Este la birou

Cu cine vă mai aflați?

Singur

Tatăl dumneavoastră unde se află acum, știți?

Tatăl meu este mort

Aaaa mă gândeam că pot lua legătura cu tatăl dumneavoastră, era vorba despre mama dumneavoastră, dar nu știam cum să spun. Mama dumneavoastră la ce lucrează:

Mama este contabilă. Dacă vă spun numele, poate o cunoașteți

Ia spune

Nu știu cum să spu, că despre mama dumneavoastră vreau să vorbesc. Ea a fost implicată într-un accident rutier.

Acum?

Da, în urmă cu ceva timp. Cum vă numiți?

Denis…

Nu trebuie să spuneți nimănui despre accident. Mama dumneavoastră a lovit cu mașina o femeie

Mama n-are carnet de conducere

Era cu o prietenă de-a ei la muncă, au plecat pentru niște acte și a lovit o femeie cu mașina. Vreți să v-o dau pe mami la telefon?

Da.

Dar vorbește mai rău că este lovită la gură

Dacă vorbește rău, nu mi-o dați

De ce?

Pentru că nu prea -i place să o aud suferind”, este doar o mică parte din discuția pe care escrocul a purtat-o cu băiețelul pe care l-a determinat cu vorbe ticluite să caute prin casă până a dat de bijuteriile mamei sale. Copilul a acceptat să pună într-un pachet lănțișoare, broșe, coliere și cercei din aur pe care să le ducă la un taximetrist. Escrocul nu s-a oprit aici, i-a cerut chiar și ultimii bani de buzunar pe care îi avea copilul.

”Ar trebui să vă deplasați la un taximetris, îi înmânați lui punca cu bijuterii

Și să-i spun?

Și îi spuneți că pentru că eu sunt avocatul Radu, dar nu-i spuneți avocat, vă întâlniți cu el îi dați numărul meu, eu vă sun acum de pe telefonul mobil cu numră, da?

Da, o să trebuiască bani ca să se ducă

Și nu aveți bani:

Eu nu prea mai am bani

Dar câți bani mai aveți?

2 lei.

Ok, îi dați lui, la taximetrist și îi dați numărul meu și îi spuneți să vorbească cu mine și îi czic eu unde trebuie să vină, da?

Da”

Conform rechizitoriului, tranzacția nu s-a finalizat, întrucât taximetristul a refuzat să facă cursa neplătit.

Acest dosar de înșelăciune cu zeci de victime și 17 inculpați se află în prezent pe rolul Curții de Apel Ploiești. Escrocii au contestat sentința Judecătoriei Ploiești, nemulțumiți de pedepsele primite.

 

 

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Talk Show. Mafia gunoaielor din Prahova, subiect național ignorat de autorități locale

Mafia gunoaielor din Prahova a ajuns subiect național, dar nici acum nu vedem reacții ferme din partea autorităților.Ziarul Incomod...
Sari la conținut