Penitenciarul Ploiești, dar și Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou scot la concurs posturi din sursă externă.
Penitenciarul Ploiești face concurs pentru ocuparea a 4 posturi de execuție de agent operativ bărbați.
”Detalii suplimentare se regăsesc pe site-ul unității accesând următorul link: Concurs de ocupare, din sursă externă, a 4 posturi vacante de execuție – agent operativ bărbați – termenul limită depunere dosar 20.09.2024 ora 15.00 – Penitenciarul Ploieşti (gov.ro) sau contactând telefonic lucrătorii din cadrul Biroului Resurse Umane și Formare Profesională: 0244.526.834 / int. 132.
Dosarele complete se depun la Penitenciarului Ploiești în termen de 15 zile lucrătoare de la data publicării anunţului, adică până la data de 20.09.2024, inclusiv, ora 15.00.”, a transmis Penitenciarul Ploiești într-un comunicat de presă.
În paralel, Penitenciarul de Femei Ploiești Târgșorul Nou scoate la concurs 9 posturi de agent operativ în cadrul sectorul operativ, 6 posturi pentru femei și 3 posturi pentru bărbați.
”Dosarele complete se depun la sediul Penitenciarul de Femei Ploieşti Târgşorul – Nou până la data de 20.09.2024, inclusiv, ora 15.00.
Condiţiile specifice de ocupare a posturilor, probele de concurs, precum și bibliografia şi tematica de concurs, Prezentarea generală a posturilor, Normele şi baremele specifice privind organizarea, desfăşurarea şi evaluarea probelor cu caracter eliminatoriu sunt prevăzute în Anexele la anunţul de concurs şi se regăsesc pe site-ul unităţii la adresa: http://anp.gov.ro/penitenciarul-de-femei-ploiesti-targsorul-nou/cariera/concursuri/concursuri-in-derulare”, a transmis Penitenciarul de Femei.