Ne înghesuim cu toții în parcările marilor supermarketuri sau în târgurile de sezon doar doar om găsi cel mai cel brad de Cărciun, argintiu să fie, bogat în coroană, cât mai înalt și dacă se poate și cât mai ieftin fără să știm că, la doi pași de Ploiești, se află împărăția brazilor: pepiniera silvică Beizadele din cadrul Direcției Silvice Prahova. Este sursa brazilor de Crăciun pentru marile corporații care au sediile în București, dar și pentru ambasada SUA.

Pepiniera se află pe raza comunei Târgșorul Vechi, la doar 15 kilometri de Ploiești. Drumul până acolo merită, mai ales că aveți de unde alege, iar prețurile sunt cele mai mici de pe piață. Sunt mii de brazi din toate soiurile, chiar și argintii, iar prețul pornește de la 40-50 de lei, în vreme ce în piețele din orașe prețul unui molid înalt de 1,5 metri este de 70-80 de lei. În plus, aveți și avantajul că bradul este comercializat cu tot cu rădăcină și ghiveci pentru care nu trebuie să plătiți în plus. Poate nu în ultimul rând aveți garanția că bradul este proaspăt scos din pământ și nu veți avea surpriza ca, odată adus acasă, să înceapă să se scuture.

Pepiniera Beizadele se întinde pe 60 de hectare de teren, iar aici sunt aclimatizate mii de conifere: molid argintiu, douglas, brad și pin. Anual pepiniera vinde aproape 2000 de specii de brad, dintre care peste 500 doar în sezonul sărbătorilor de iarnă. Este puțin, pentru că brazii din import au început să facă o mare concurență Direcției Silvice, mulți dintre noi preferând brazii aduși din alte țări, fără să știm că aceștia au un mare defect: nu au acel miros specific coniferelor pe care cu toții îl căutăm în preajma pomului de Crăciun, susține Bogdan Săvulescu, inginer silvic în cadrul Direcției Silvice Prahova.

De ce să alegem un brad cu ghiveci și nu unul tăiat

Este o dilemă pentru noi toți dacă este cazul să cumpărăm un brad cu tot cu rădăcină sau unul tăiat pe care să-l aruncăm imediat după sărbătorile de iarnă. Dacă stai de vorbă cu un inginer silvic, mai mult ca sigur vei decide pe loc că cea mai bună variantă este să cumperi un brad românesc în ghiveci. Motivul? Pentru ca un brad să ajungă la dimensiunea de 2-3 metri înălțime, adică numai bun de împodobit, are nevoie de cel puțin 10-15 ani și multă atenție din partea celor care lucrează în pepiniere. Bradul este adus din zonele montane atunci când au o vârstă de 2-3 ani și este replantat în pepiniera de lângă Ploiești, unde este aclimatizat. Rămâne aici încă 7-8 ani, până să ajungă în casele noastre de Crăciun. Dacă totuși preferați un pom de Crăciun mai aparte, care să vă decoreze casa de sărbători, ei bine tot la pepiniera Beizadele veți găsi brazi argintii. Sunt mai scumpi, prețul pornește de la 100 de euro, dar mult mai spectaculoși. Și un utlim pont. Dacă ați decis să cumpărați un brad din pepinieră, nu plecați acasă fără să întrebați specialiștii cum trebuie îngrijit pentru a vă bucura cât mai mult timp de acesta. Sunt secrete specifice fiecărui soi de conifer.


brazi 2 brazi 3

8 COMENTARII

  1. Buna sera doresc sa plantez un brad romanesc foarte inalt la Breaza de Sus Ph. Va rog sa-mi spuneti daca aveti brazi romanesti f. inalti si de catI m.cel mai mare. Astept raspunsul dvs. Dl.MIhai Avesalon – Gafner P.S. care este pretul si daca ma puteti ajuta ptr. Replantare si transport.

  2. Buna ziua! Ma intereseaza un brad cu radacina pentru replantare inaltime de aprx. 2 m. Ce pret di unde anume se afla pepiniera. Stelian 0728157391

  3. BUNA SEARA,MA INTERESEAZA UN BRAD,CU CRESTERE MAI RAPIDA,CUMVA.. PT PLANTARE…LA 2…2,5M…CE PRET,SI DACA LIVRATI LA BUCUREȘTI…..DACA PUTETI ,LASATI VA ROG, RĂSPUNS ….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here