mascati 1

mascati 1Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează 32 de percheziţii pentru probarea activităţii infracţionale a reprezentanţilor unei instituţii de învăţământ superior din Bucureşti, care ar fi atribuit în mod illegal contracte de achiziţii publice. / 6 persoane urmează a fi conduse la audieri.

La data de 24 martie a.c., 75 de poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti efectuează 32 de percheziţii pe raza judeţelor Prahova, Dâmboviţa şi Giurgiu şi în municipiul Bucureşti.

La activităţi participă şi poliţişti de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi de la Institutul Naţional de Criminalistică, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Percheziţiile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce vizează reprezentanţi ai unei instituţii de învăţământ superior, din Bucureşti, bănuiţi că ar fi comis ilegalităţi cu ocazia atribuirii de contracte de achiziţii publice.

Din cercetări a reieşit că, cei în cauză ar fi atribuit contracte de achiziţii publice pe fondul unor acte de corupţie, prin încălcarea legilor care reglementează acest domeniu de activitate, respectiv prin încredinţare directă ori prin procedura simplificată de cerere de oferte, aceloraşi operatori economici, aflaţi în cercurile lor de interese.

Astfel, achiziţiile publice ar fi fost atribuite fără concurenţă şi transparenţă şi fără a fi respectat principiul eficienţei utilizării fondurilor alocate şi cel al tratamentului egal între operatorii economici.

Vor fi puse în executare 6 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor procedurale.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al S.R.I..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here