În această dimineață, polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în comuna Filipeștii de Pădure, într-un dosar de contrabandă.
În fapt, în perioada decembrie 2022 și până în prezent, persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi achiziționat mai multe bunuri din afara României, pe care le-ar fi introdus în țară fără a respecta obligațiile de control vamal și, ulterior, le-ar fi comercializat în județul Prahova.
Activitățile din această dimineață sunt desfășurate în continuarea celor efectuate la data de 25/26 iunie, în comun cu polițiștii de frontieră, din Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, atunci când au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptelor dar și bunuri materiale.
Vor fi conduse la sediul unității de poliție două persoane în vederea audierii acestora.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova și ai celor din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române.