fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Peste 100.000 de euro obținuți ilegal în pandemie de artiști. Percheziții în cinci județe, inclusiv în Prahova

Citește Și

Oana Stoicahttp://www.ziarulincomod.ro
Sunt Oana Stoica, jurnalist din 1995. Am colaborat cu ziare și televiziuni locale și regionale, dar am fost și corespondent al posturilor PROTV, Romania TV si PRIMA TV.
- Reclamă -

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, au pus în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară, respectiv 5 în județul Dâmbovița, 3 în județul Argeș și câte unul în județele Prahova, Constanța, Bacău și municipiul București.

Au fost puse în executare 15 mandate de aducere.

- Reclamă -

Din investigațiile efectuate a reieșit că, în perioada noiembrie 2020 – iunie 2021, cu ajutorul a patru administratori ai unor societăți comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii.

Prin intermediul acestor documente, s-ar fi atestat în fals că, în contextul Pandemiei de COVID-19, ar fi fost afectată activitatea artistică, iar, astfel, ar fi fost obținute indemnizații de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița.

Prejudiciul cauzat este estimat la peste 560.000 de lei.

- Reclamă -

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals în declarații.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut