fbpx
marți, aprilie 16, 2024
spot_img

Peste 130 metri cubi lemn, confiscați de polițiștii prahoveni din magazine

Citește Și

- Reclamă -

Polițiști ai Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Ploieşti şi ai Direcţiei Silvice Prahova, au desfășurat  o acţiune la supermarket-urile din Ploiești și zona limitrofă municipiului. Verificările au vizat comercializarea de material lemnos și a pomilor de iarnă.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale.

- Reclamă -

De asemenea, a fost confiscată valoric cantitatea de 32,11 m.c. de cherestea și 114,4 m.c. lemne de foc.

Exemplu:

În urma verificărilor efectuate la un centru comercial, polițiștii au constatat că operatorul economic nu își îndeplinise anumite obligații legale în ceea ce privește recepția cantității de 114,4. m.c. lemn de foc (esență fag) și 32,11 m.c. de cherestea (esență brad), totalizând aproape 30.000 de lei.

- Reclamă -

Marfa respectivă a fost confiscată valoric, iar societatea comercială a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 25.000 de lei.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Accident grav în Ploiești. Un șofer beat a dat cu mașina peste un pieton, chiar pe trecere

Accident în urmă cu puțin timp pe Șoseaua Vestului, în zona Aurora.Un bărbat de 59 de ani a...
Sari la conținut