fbpx
marți, aprilie 16, 2024
spot_img

Peste 200 de amenzi pentru încălcarea normelor antifumat de la intrarea în vigoare a legii

Citește Și

- Reclamă -

Poliția locală și structurile din cadrul MAI au dat 211 amenzi în cuantum de 38.500 de lei și 295 de avertismente pentru încălcarea Legii antifumat de la intrarea în vigoare a acestui act normativ și până în prezent, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Una dintre activitățile derulate la nivel național de IGSU a avut în vedere respectarea prevederilor Legii nr.15/2016 privind modificarea și completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

- Reclamă -

Totodată, în ultima săptămână, inspectorii au continuat controalele în cluburi, baruri, discoteci, săli de cinema, săli de spectacol, precum și la unități turistice pentru a se asigura că acestea respectă măsurile de apărare și stingere a incendiilor.

Astfel, personalul specializat din componența serviciilor profesioniste pentru situații de urgență a desfășurat 1.846 controale la nivel național, în urma cărora au fost aplicate 3.662 sancțiuni (3.199 avertismente și 463 amenzi contravenționale), în cuantum de 1.099.603 de lei, menționează IGSU.

În plus, specialiștii au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceștia să cunoască și să respecte regulile de prevenire a incendiilor, și au desfășurat exerciții de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.

- Reclamă -

Tot în ultima săptămână, au avut loc 1.598 de acțiuni pentru educarea preventivă, pregătirea și verificarea adoptării măsurilor de protecție a populației privind modul de comportare specific tipurilor de risc.

În plan operațional, au fost derulate 7.584 de intervenții, salvatorii fiind solicitați la 416 misiuni de stingere a incendiilor, 6.492 de cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 37 de misiuni de descarcerare și 109 pentru deblocare/salvare.

În cele cinci zile, 6.213 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 106 au fost salvate din medii ostile vieții, arată IGSU.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Două orașe și două comune din Prahova, fără apă potabilă timp de 12 ore

Orașele Băicoi, Vălenii de Munte, cartier Rizănești, comunele Dumbrăvești și Cosminele nu vor avea apă potabil timp de 12...
Sari la conținut