fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Peste zece funcționari ai Primăriei Ploiești, băgați în comisia de disciplină

Citește Și

- Reclamă -

Mai mulţi angajaţi din Primăria Ploieşti au fost trimişi în ultimele săptămâni în faţa comisiei de disciplină, după ce în cazurile lor au fost raportate diverse abateri de către conducerea instituţiei. Primarul municipiului, Adrian Dobre, a confirmat că în prezent sunt cercetate disciplinar peste 10 persoane, unele şi pentru mai multe cazuri.

Eventualele sancţiuni, în cazul în care aceştia vor fi găsiţi vinovaţi, pot merge de la o mustrare sau o reducere pe o perioadă de câteva luni a salariului şi până la desfacerea contractului de muncă, în funcţie de numărul de abateri şi de gravitatea acestora. Aceste cercetări vin după ce, în prima parte a actualului mandat, comisia de disciplină nu s-a reunit niciodată, în primul an ea nefiind nici măcar completată. În ultimele luni, în schimb, atitudinea conducerii Primăriei pare să se fi schimbat, mesajul fiind că nu mai sunt tolerate abaterile, mai ales după majorarea substanţială a salariilor în administraţie decisă în vara lui 2017. Un exemplu mai vechi a fost al unui salariat de la Direcţia Juridică, acuzat că nu s-ar fi prezentat la termenele din instanţă de la procesele în care era implicată instituţia. Un alt exemplu este al fostei directoare Economice din Primăria Ploieşti, trimisă în faţa comisiei de disciplină pe motiv că ar fi oferit răspunsuri eronate în timpul dezbaterilor din Consiliul Local.

- Reclamă -

Primarul Dobre a evitat acum să dea exemple de funcţionari sau abateri invocate, precizând doar că sunt peste 10 persoane în această situaţie, de la mai multe structuri interne, printre care Economic, Juridic sau Patrimoniu.

Sursa: www.telegrama.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut