Asociația Stop Poluării Orașului Ploiești a demarat o petiție online pentru rezilierea contractelor de salubritate ale firmei Rosal din Prahova. În textul petiției, asociația face referire atât la contractul de colectare deșeuri, cât și la cel de curățenie căi publice. În plus, prin această petiție, asociația solicită și demisia directorului ADI Deșeuri Prahova, Cristian Ganea, instituție responsabilă cu monitorizarea contractului de colectare deșeuri de la populația din mai multe localități prahovene.

Redăm mai jos integral textul petiției, pe care o puteți semna aici:

“Asociația Stop Poluării Orașului Ploiești, în calitate de organizație care reprezintă interesele cetățenilor, a primit sute de sesizări și fotografii de la cetățenii ploieșteni și prahoveni cu privire la serviciile de colectare a deșeurilor pe care firma ROSAL nu este capabilă să le gestioneze conform obligațiilor asumate prin contractele semnate cu Primaria Ploiești și cu A.D.I. DEȘEURI Prahova.

Dovada incapacității acestei firme este chiar scrisoarea deschisă pe care ROSAL a adresat-o cetățenilor orașului cu două zile înainte de Paști, când gunoaiele zăceau la fiecare colț de stradă nefiind ridicate, în majoritatea cazurilor, de cel puțin 10 zile (!).

Asociația Stop Poluării Orașului Ploiești solicită cetățenilor să semneze urgent această petiție, ea reprezentând voința lor liber exprimată în spațiul public oferit de facebook și de presa locală de-a lungul a trei(!) ani de mizerie și gunoaie neridicate la timp de firma de salubritate ROSAL.

Dacă fostului primar și firmei ROSAL i s-au tolerat în urmă cu doi ani, în mod criminal, de către autoritățile responsabile cu sănătatea publică o situație similară celei în care se găsește orașul acum, cu gunoi neridicat, străzi neigienizate, spații verzi pline de deșeuri, în prezent, cu o nouă conducere la nivelul orașului, județului, și A.D.I. DESURI Prahova și în condițiile speciale impuse de pandemia COVID-19, nu vrem să ajungem iar în situația în care orașul nostru să devină o ghenă cu microbi, viruși, bacterii care pun suplimentar în pericol sănătatea cetățenilor odată cu încălzirea vremii.

Suntem în pericol să intrăm într-o nouă carantină, din cauza unor boli contagioase care au ca factor declanșator MIZERIA: dezinteria, hepatita de tip A, boli de piele greu vindecabile mai ales în cazul copiilor, deoarece această firmă de INsalubitate pune în pericol sănătatea publică, motiv pentru care cerem primăriei municipiului Ploiești să rezilieze DE ÎNDATĂ contractual cu ROSAL.

Nu dorim ieșirea municipiului Ploiești din A.D.I. DEȘEURI, deoarece înțelegem că astfel primăria va fi nevoită să plătească, din contribuția cetățenilor săi sume importante de bani, sub formă de despăgubiri contractuale, în ciuda faptului că prejudiciul este creat chiar de contractele păguboase încheiate de primărie cu A.D.I. DEȘEURI și ROSAL.

Cerem primarului municipiului Ploiești să impună A.D.I. DEȘEURI autorizarea mai multor furnizori de servicii de salubritate, astfel încât să înceteze situația de monopol a serviciilor ROSAL. Avand în vedere gradul defectuos în care se colectează deșeurile reciclabile la nivelul orașului și județului, de care este responsabilă A.D.I. DEȘEURI, se impune ca aceasta să găsească alte metode de colectare, inclusiv aceea de a recompensa material satisfăcător cetațenii și de a face publicitate corespunzătoare acestui demers civic.

Cerem primarului municipiului Ploiești să organizeze contractarea serviciilor de ridicare deșeuri în mod transparent, prin contracte supuse dezbaterii publice și promovate corespunzător, în toate mediile de informare.

Ca măsură obligatorie de contractare a unor servicii publice corecte de ridicare a deșeurilor, cetățenii doresc ridicarea acestora zilnic, doar pe timpul nopții, astfel evitându-se inconveniente ca disconfortul olfactiv și îngreunarea traficului.

Totodată, cerem demisia președintelui A.D.I. DEȘEURI Prahova – Cristian Ganea – precum și pe cea a vicepreședintelui, care au semnat scrisoarea prin care se anunță fără echivoc, ca s-a ridicat tot gunoiul menajer de pe rampele de colectare de la blocurile de locuințe, deși dovezile pe teren îi contraziceau. Astfel de declarații de tip comunistoid – una este pe hârtie și alta este situația pe teren – nu își mai au locul în secolul 21, atâta timp cât s-a pus la punct strategia de salubrizare a orașului și județului prin Planul Județean de gestionare a deșeurilor care are ca orizont de timp perioada 2018-2025.

Considerăm că acestea sunt măsurile minime prin care să evităm dezastrul în ceea ce privește calitatea vietii și a sănătății locuitorilor municipiului Ploiești.”

2 COMENTARII

  1. Niste nemernici au infiintat ADI Deseuri si au ticluit niste contracte in defavoarea cetateanului iar acum nu putem sa ne debarasam de putreziciunea numita rosal ….
    Multumim mircea cosma si tuturor celor care au participat la tilharie .
    rosal isi vira mina in bugetul public ( banii cetatenilor ) si ramine cu ea acolo ; pe vecie . Cine putea sa faca asta daca nu un nemernic cu toata hoarda lui ?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here