fbpx
joi, aprilie 18, 2024
spot_img

Petre Daniel, fostul șef al Finanțelor Publice Prahova, condamnat la închisoare într-un dosar DNA

Citește Și

- Reclamă -

Daniel Petre, fostul șef al Finanțelor Publice Prahova, a fost condamnat la închisoare cu suspendare într-un dosar deferit justiției de procurorii DNA Ploiești. Decizia a fost dată, marți, de Curtea de Apel Ploiești și este una definitivă. Pe fond, Petre a fost achitat de Tribunalul Prahova.
Curtea de Apel Ploiești a decis de asemenea să confiște de la Petre suma de 40.000 de lei și l-a oblgiat să achite 7000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În plus, fostul șef al Finanțelor Ploiești nu va mai avea dreptul să ocupe o funcței similară celei în timpul căreia a săvârșit faptele pe o durată de 2 ani.
În baza art.421 pct.2 lit.a) Cod procedură penală admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 360 din data de 27 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Prahova, privind pe inculpatul Petre Daniel Cristian, pe care o desfiinţează şi în rejudecare: I.- În temeiul art. 254 alin.1 Cod penal din 1969 rap. la art.6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal ( două acte materiale) condamnă pe inculpatul Petre Daniel Cristian la pedeapsa de 3 ani închisoare. Conform art. 65 alin.2 rap. la art. 254 alin.1 Cod penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a) teza a doua, lit.b) şi lit.c) Cod penal din 1969, ultimul vizând dreptul de a ocupa funcţia de administrator public, pe o durată de 2 ani, care se execută potrivit art.66 Cod penal din 1969. II.- În temeiul art. 254 alin.1 Cod penal din 1969 rap. la art.6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 Cod penal ( faptă din luna aprilie 2013) condamnă pe inculpatul Petre Daniel Cristian, la pedeapsa de 3 ani închisoare. Conform art. 65 alin.2 rap. la art. 254 alin.1 Cod penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a) teza a doua, lit.b) şi lit.c) Cod penal din 1969, ultimul vizând dreptul de a ocupa orice funcţie de conducere în cadrul finanţelor publice, pe o durată de 2 ani, care se execută potrivit art.66 Cod penal din 1969. Potrivit art.33 lit.a), art.34 lit.b) şi art. 35 Cod penal din 1969 contopeşte pedepsele de mai sus şi dispune ca inculpatul Petre Daniel Cristian să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin.1 lit.a) teza a doua, lit.b) şi lit.c) Cod penal din 1969, ultimul vizând dreptul de a ocupa funcţia de administrator public şi orice funcţie de conducere în cadrul finanţelor publice, pe o durată de 2 ani, care se execută potrivit art. 66 Cod penal din 1969. În baza art.86 ind.1 Cod penal din 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 6 ani, stabilit potrivit art. 86 ind.2 Cod penal din 1969. În temeiul disp. art. 86 ind.3 Cod penal din 1969, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Prahova; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Constată că inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în perioada 4 februarie 2015 – 8 mai 2015. În baza disp. art.254 alin.3 Cod penal din 1969 confiscă de la inculpat suma de 40.000 lei. Obligă pe inculpat la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iulie 2017.

- Reclamă -

Daniel Petre a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție din Ploiești pentru două fapte de luare de mită.
El a fost acuzat că a luat mită în valoare de 60.000 de lei, la data faptelor având funcțiile de director executiv adjunct la Direcția Economică din cadrul Consiliului Județean (CJ) Prahova, cu atribuții delegate de administrator public, și ulterior director executiv în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Prahova.
În rechizitoriul întocmit de anchetatori se arată că Petre a primit în trei rânduri, în perioada aprilie — mai 2012, de la un denunțător sumele de 20.000 lei, 10.000 lei, respectiv 20.000 lei (în total 50.000 lei), pentru ca, în calitatea sa de director executiv adjunct al Direcției Economice din cadrul CJ Prahova, să favorizeze o societate la care persoana respectivă avea interese economice, în sensul atribuirii unei lucrări finanțate din fondurile CJ privind modernizarea unui drum județean.
De asemenea, inculpatul a promis că va face demersuri și în legătură cu efectuarea cu prioritate a plăților către această societate și pentru suplimentarea cu 20% din valoarea totală a lucrării, pe parcursul derulării contractului, se arată în documentul citat.
Ulterior, în aprilie 2013, Daniel Petre, care la acel moment era director executiv în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova, a primit de la același denunțător suma de 10.000 lei, pentru a favoriza aceeași societate comercială, cu ocazia unui control derulat de către inspectorii din subordinea sa.

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

”Am depus plângere penală la secție, iar a doua zi polițistul de caz m-a violat”

O femeie acuză că a fost violată de polițistul la care depusese o plângere penală (video la finalul articolului).Mărturii...
Sari la conținut