fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

În plină anchetă a DNA, Tel Drum a câștigat un mega-contract pentru următorii 4 ani. Câți bani va încasa firma până în 2021

Citește Și

- Reclamă -

Tel Drum a câştigat contractul pentru deszăpezirea drumurilor din Teleorman pentru următorii patru ani, scrie Jurnalul Naţional în ediţia de luni, informează Antena3. La licitaţie, nicio altă firmă nu a făcut concurenţă.

Astfel, în plină anchetă a DNA, Tel Drum va primi, până în 2021, aproximativ 96 de milioane de lei la Consiliul Judeţean Teleorman. Acesta este cel mai mare contract câştigat anul acesta de firma în cauză.

- Reclamă -

De-a lungul timpului, deja faimoasa companie a semnat nu mai puţin de 200 de contracte cu statul român a căror valoare totală se apropie de jumătate de miliard de euro.

DNA anunța, pe 18 august, că societatea Tel Drum SA și reprezentanții acesteia — Petre Pitiș și Mircea Vișan — au fost puși sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. În același dosar au fost puși sub urmărire penală și societatea WFA Impex SRL, Florian Ion, reprezentant al acestei firme, și Florea Neda, reprezentant al Tel Drum SA, toți pentru complicitate la săvârșirea aceleiași infracțiuni.

Sursa: www.stiripesurse.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut