fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Ploieștean amendat de polițiști după ce a sunat la 112 să reclame că vecinul își bătea nevasta

Citește Și

- Reclamă -

Un ploieștean a fost amendat de poliție cu 500 de lei și a primit avertisment din partea instanțelor după ce a sunat la 112 în februarie anul trecut să reclame că un vecin de bloc își snopea nevasta, potrivit motivărilor consultate de G4media.ro. Omul a dorit ca întreaga poveste să se afle, dar a ținut ca identitatea să îi fie protejată.

Cum s-a petrecut totul. În februarie anul trecut, ploieșteanul a alertat poliția pentru că din apartamentul vecin se auzeau certuri și zgomote puternice. El spune că nu era prima oara când vecinul își altoia nevasta. De data asta, a sunat la 112, temându-se pentru viața femeii. Când echipajul de poliție a bătut la ușa apartamentului de unde se auzea zgomot, gălăgia a încetat brusc. Polițiștii au plecat fără alte verificări. Peste câteva zile însă, reclamantul a primit o amendă de 500 de lei pentru că a sesizat organele în mod nejustificat.

Omul a făcut reclamație întâi la poliție, apoi la instanță. A adus ca probe mărturia soției sale și faptul că pe înregistrarea apelului de la 112 se auzeau zgomotele din apartamentul vecin.

- Reclamă -

Judecatoria Ploiești a anulat amenda, însă i-a aplicat un avertisment. Nemulțumită, Poliția a formulat apel, motivând că astfel de situații ”duc la încurajarea și determinarea cetățenilor de a săvârși aceste fapte”, însă Tribunalul Prahova l-a respins și a menținut decizia judecătoriei. Instanțele au argumentat că procesul verbal al poliției de constatare la fața locului se bucură de prezumția de legalitate.

sursa:g4media.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut