fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

UPDATE Ploieșteanul care a atacat cu cuțitul un bărbat, acuzat de tentativă de omor

Citește Și

- Reclamă -

UPDATE

în urma anchetei a reieșit faptul că victima și tânărul din Ploiești acuzat de tentativă de omor se cunoșteau. Potrivit IPJ Prahova, scandalul dintre aceștia ar fi pornit din cauza unei datorii.

- Reclamă -

”Ieri, în jurul orelor 18:40 am fost sesizați cu privire la faptul că pe raza municipiului Ploiești un bărbat ar fi fost agresat, fiind lovit cu un obiect tăietor-înțepător în zona gâtului. Polițiștii au depistat la fața locului apelantul, victima, care a fost transportată la spital, precum și o altă persoană care ar fi asistat la eveniment. La scurt timp, în urma cercetărilor, a fost identificată și persoana bănuită de comiterea faptei. Conflictul dintre aceștia se pare că ar fi plecat de la o datorie bănească. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, cercetările fiind continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Persoanele implicate au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea restricțiilor de circulație conform ordonanțelor militare”, se arată scris într-un comunicat de presă emis de IPJ Prahova.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Andrei Eusebiu Tase, ploiesteanul în vârstă de 19 care a atacat cu cuțitul, joi seară, un bărbat pe stradă, a fost adus în această dimineață la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova pentru audieri.

- Reclamă -

Tânărul va fi acuzat de tentativă de omor, potrivit unor surse judiciare. Inițial s-a crezut că victima are o rană superficială, dar medicul legist a stabilit că viața bărbatului a fost pusă în pericol.

Aceleași surse judiciare au precizat că victima are traheea tăiată și are nevoie de cel putin șapte zile de îngrijiri medicale în spital.

Tase a fost audiat aseară de către polițiști,  iar astăzi a fost chemat din nou pentru continuarea cercetărilor de către procurori, cel mai probabil acesta va fi reținut pentru 24 ore, cu propunerea de arestare prevenitivă pentru tentativă de omor.

Reamintim faptul că  incidentul a avut loc, joi după-amiază, pe strada Constantin Brezeanu din Ploiești. Potrivit unor surse judiciare, un bărbat rănit în zona gâtului a sunat la 112 pentru a cere ajutor. Acesta a povestit polițiștilor că în timp ce se plimba pe stradă cu iubita lui a fost atacat ”din senin” cu un cuțit de către un tânăr pe care nu-l cunoaște.

- Reclamă -

Se pare că victima i-ar fi reproșat agresorului că se uită prea insistent la iubita lui. A avut loc un conflict verbal între cei doi bărbați, care s-a finalizat cu o îmbrânceală. Tânărul a încercat să se apere și a scos un cuțit cu care și-a tăiat la gât rivalul.

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut