Un grup de ploieșteni care au mers seara trecută la Parcul Municipal Vest au avut parte de o experiență neplăcută. Aceștia le-au povestit reporterilor noștri că în jurul orei 22.15 un echipaj al Poliției Locale Ploiești a venit la terenul de tenis unde aceștia se jucau și le-au solicitat să plece, pe motiv că nocturnele nu pot fi aprinse.
Evident, tinerii s-au arătat surprinși de acest lucru și au cerut explicații suplimentare de la polițiștii locali, care le-ar fi spus că de abia săptămâna viitoare se va decide dacă nocturnele vor funcționa, astfel încât ploieștenii să se poată bucura de parc și seara, când se lasă răcoare, ținând cont de faptul că în timpul zilei lipsa locurilor cu umbră îi fac pe majoritatea să aleagă alte locuri de recreere.
Carmen Gheorghe, directorul Poliției Locale Ploiești, a verificat situația și spune că echipajul prezent seara trecută la Parcul Municipal Vest nu a avut nicio discuție cu ploieștenii prezenți în parc și, cu atât mai mult, nu a solicitat nimănui să plece de acolo. Carmen Gheorghe spune că este posibil să fie vorba de o confuzie, iar tinerilor să le fi cerut să plece cei de la firma de pază din parc.
Astazi am fost dati afara de pe terenul de tenis si amenintati cu politia pe motiv ca nu avem voie sa folosim terenul de tenis cu nocturna.
HOTIE!!!