fbpx
joi, iunie 1, 2023

Ploieșteni sancționați pentru că au adunat PET-uri din municipiu

Citește Și

- Advertisement -

În cursul zilei de joi, 07.04.2016, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și ai Serviciului Ordine Publică, împreună cu angajații  Regiei Autonome de Servicii Publice și lucrători ai S.C. Rosal – Grup, au desfășurat o acțiune comună pe linie de salubrizare a municipiului, cu verificarea stării de curățenie a platformelor gospodăresti.

În urma monitorizărilor și controalelor întreprinse în zonele: Cartier Mimiu, Cartier Vest – străzile Arhip Nicolae, Înfrățirii, Lacul Bâlea, zona Gării de Vest, s-au confiscat aproximativ 350 kg deșeuri din material plastic, ce au fost ridicate de către lucrătorii operatorului de salubritate ca urmare a faptului că acestea erau depozitate pe domeniul public. Peturile proveneau din sistemul de precolectare selectivă amplasat în municipiul Ploiești, fiind strânse de persoane neautorizate.

- Advertisement -

Totodată, au fost sancționate contravențional – conform H.C.L. nr. 228/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri referitoare la gospodărirea municipiului, un număr de cinci persoane, valoarea totală a amenzilor fiind în cuantum de 1.500 lei.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Președintele Iohannis, atac dur la adresa profesorilor care continuă greva: „Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale?”

Președintele Klaus Iohannis i-a criticat dur pe profesorii care continuă greva, în cadrul unei declarații făcute joi la Chișinău,...

Mai Multe Articole Ca Acesta