Primăria Ploiești a demarat o campania de ajutorare a persoanelor sinistrate din cauza incendiilor din sudul Moldovei.
Primarul în funcție, Andrei Volosevici, a inițiat un apel umanitar pentru strângerea de ajutoare: haine noi, corturi, pături, apă îmbuteliată, alimente neperisabile, dar și alte materiale care le-ar putea fi necesare oamenilor afectați de inundații.
Ploieștenii care doresc să doneze produse pentru sinistrați le pot duce la sediul Poliției Locale, pe Bulevardul Independenței, nr. 21.
Materialele de construcție donate vor fi colectate în incinta Liceului Tehnologic Ludovic Mrazek de pe strada Mihai Bravu, nr. 241.
”Resursele ce vor fi strânse de către comunitatea ploieșteană vor fi transportate direct către oamenii afectați de inundații și vor fi gestionate într-un mod transparent și eficient.
Municipalitatea ploieșteană colaborează deja cu reprezentanții Instituției Prefectului județul Prahova, prin intermediul cărora se va desfășura o distribuire concentrată a tuturor ajutoarelor strânse la nivel local.
Gestul fiecăruia contează pentru românii din județele afectate, iar Primăria municipiului Ploiești vă mulțumește tuturor pentru implicare!”, a transmis Primăria Ploiești într-un comunicat.